Reşiţa: Patronii din Triaj somează primăria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care au afaceri la intrarea pe Bulevardul A.I. Cuza vor să se extindă şi cer admistriaţiei să modernizeze zona. Patronii propun un proiect în care cer lucrări suplimentare la iluminatul stradal şi la instalaţiile de preepurare a apelor uzuale.

Patronii afacerilor din Triaj au propus modernizarea intrării pe Bulevardul A.I. Cuza. Bulevardul este una dintre cele mai importante artere ale oraşului. La intrare se află mai multe spaţii de servicii, comerţ şi birouri care au probleme de funcţionare din cauza degradării zonelor publice, administrate de primărie.

Patronii iau atitudine
Patronii afacerilor din Triaj spun că zona ar putea fi dezvoltată prin investiţiile pe care ei le-ar face în micile afaceri, dacă şi Consiliul Local Reşiţa ar investi în modernizarea spaţiilor publice, proprietate a oraşului. „Noi avem probleme cu scurgerea apelor pentru că zilnic se spală aici zeci de maşini. Dacă vrem să ne extindem trebuie refăcută canalizarea”, a exemplificat, în această dimineaţă, Adrian Marcu, reprezentantul uneia dintre spălătoriile din Triaj.
Patronii de aici cer în primul rând ca problemele majore să fie rezolvate, să se facă lucrări la iluminatul stradal, la instalaţiile de preepurare a apelor uzate. Autorităţile au organizat anul trecut şi o consultare a cetăţenilor care locuiesc în zonă.

Ce spun cetăţenii
Încă de anul trecut, oamenii şi-au spus părerea despre modernizarea intrării pe A.I. Cuza, chiar la primărie. „Cred că ar fi un lucru mare ca această zonă să aibă mai multe spaţii verzi, aşa cum propun toţi aceşti patroni. Cea mai mare problemă sunt trotuarele, care sunt prea mici şi foarte dărâmate. Eu aş fi de acord şi să se construiască mai mult aici, pentru că văd că se concesionează spaţii în oraş în loc să le dea pe cele goale”, a spus în această dimineaţă Doru Chiş, un cetăţean care locuieşte pe Bulevardul A.I. Cuza.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite