PORTRET: Cornelia Fiţ, managerul din galeria Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cornelia Fiţ
Cornelia Fiţ

Tânăra vizitează „Templul Ghencea” la fiecare meci important al favoriţilor săi şi crede că bărbaţii care le trimit pe femei la cratiţă sunt misogini. Cornelia Fiţ, însă, Nelly cum o cunoaşte toată lumea, este una din cele mai înfocate susţinătoare ale echipei Steaua Bucureşti.

Profil:

Născută. 21.03.1984, Caransebeş
Educaţie. Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi
Profesie. Asistent manager la o firmă IT
Familie. Căsătorită

Păpuşile reprezintă principala atracţie pentru mai toate fetiţele. Cornelia Fiţ, însă, Nelly cum o cunoaşte toată lumea, a găsit mult mai atractivă mingea de fotbal, iar acum este una din cele mai înfocate susţinătoare ale echipei Steaua Bucureşti. Din mijlocul „Armatei Ultra”, tânăra spune că bărbaţii care consideră că locul femeii este la cratiţă sunt nişte misogini.

„Chiar dacă acum sunt nebună după fotbal, în copilărie mă jucam şi cu fetiţele de vârsta mea sau cu păpuşile. Nu eram băieţoasă, dar îmi plăcea să mă uit la fotbal. Tatăl meu era mereu în faţa televizorului, mai ales când juca echipa lui preferată, Dinamo. Atunci am luat acest microb şi este aproape imposibil să mai scap de el”, spune Nelly.

Mirajul Champions League

În ciuda faptului că tatăl său este dinamovist convins, tânăra s-a îndrăgostit de eterna rivală a „câinilor”, Steaua. Culorile roşu şi albastru predomină în apartamentul tinerei şi aceeaşi combinaţie se găseşte chiar pe unghiile ei.

„Aveam cred că vreo zece ani când Steaua juca în grupele Champions League cu echipe de top ale Europei. Tot atunci se făceau referiri la noaptea magică de la Sevilla şi aşa am început să simpatizez Steaua. La scurt timp, cunoşteam întreaga istorie a clubului, personajele emblematice şi totul despre echipa din acea perioadă”, îşi aminteşte tânăra. S-a convertit pentru totdeauna la „Religia Steaua” odată cu prima vizită pe stadionul din Ghencea.

„Eram împreună cu verişoara mea la Sinaia. De acolo am plecat la Bucureşti, iar cum Steaua avea meci acasă, nu puteam rata ocazia. Am fost fascinată de stadion, de galerie, de tot. Am stat în mijlocul fanilor de la Peluza Nord. A fost o senzaţie extraordinară. Stadionul, plin-ochi, vibra pe acordurile galeriei, iar echipa făcea spectacol în teren”, povesteşte Nelly. A fost doar începutul, pentru că, de la acel joc cu Gloria Bistriţa, Nelly nu a mai putut sta departe de Ghencea şi, ori de câte ori a avut ocazia, s-a suit în tren şi a plecat să-şi susţină favoriţii.

Nimeni şi nimic nu ar putea să o constrângă să renunţe la pasiunea pentru Steaua. „Am trăit pe Ghencea clipe extraodinare, nişte emoţii fantastice, pe care nu le voi uita niciodată. Mi-am făcut prieteni, dar şi duşmani. Totuşi, fotbalul e doar un joc. Sunt de acord cu asta, dar pasiunea e mai puternică decât raţiunea”, adaugă unul din suporterii speciali ai Stelei.

Întrebări şi răspunsuri

Care este meciul pe care nu-l vei uita niciodată?
Sunt mai multe, dar special a fost cel cu Valencia, din Cupa UEFA. Steaua a câştigat atunci la 11 metri, iar eu am fost în peluza din spatele porţii la care s-au executat penaltiurile.

Ce spun părinţii şi prietenii tăi despre pasiunea ta pentru Steaua?
Multor băieţi le place asta, alţii se uită ciudat. Părinţii mei nu au ştiut despre toate excursiile mele pe Ghencea, că altfel nu cred că era de bine.

Ai jucat vreodată fotbal?

Am mai jucat cu băieţii pe la bloc. Mi-aduc aminte că după ce am promovat examenul din clasa a opta am jucat fotbal de bucurie.

Ce-i place
„Fotbalul şi Steaua, înainte de toate. Când nu reuşesc să ajung pe stadion, stau în faţa televizorului, apoi comentez cu prietenii din ţară jocul echipei şi atmosfera din tribună. Îmi mai plac muzica, excursiile şi tot ceea ce este frumos”, spune Nelly.

Ce nu-i place
„Aici e mai simplu. Dinamo şi Rapid, deşi nu e vorba de ură exagerată. Pur şi simplu îi privesc ca pe nişte rivali într-o competiţie sportivă. Nu duc asta la extrem. În plus, nu-mi plac ipocrizia, prostia şi lauda de sine”, afirmă stelista.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite