Reşiţa: PORTRET / Ilie Molin transformă florile în artă (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: PORTRET / Ilie Molin transformă florile în artă (GALERIE FOTO)
Reşiţa: PORTRET / Ilie Molin transformă florile în artă (GALERIE FOTO)

Bărbatul este expert în flori de toate culorile şi a revenit în Reşiţa din Austria pentru a-şi face afacerea vieţii sale.

Ilie Molin nu a stat mult pe gânduri atunci când a trebuit să lucreze cu florile. Acum, după ani de zile, Ilie a înţeles cum poate transforma florile în artă şi face acest lucru cu o dăruire de nedescris.Când a împlinit 18 ani a decis că singura posibilitatea de a avea un viitor mai bun este de a pleca să lucreze în străinătate, unde a ajuns să lucreze ca florar, fiind singurul loc disponibil la acel moment.

„Eu am terminat şcoala de şoferi profesionişti, deci pentru mine a fost un domeniu cu totul nou. Însă, mi-a plăcut de la bun început. Din totdeauna am îndrăgit florile, aşa că nu pot să spun că a fost ceva foarte greu. În primă fază m-au învăţat cei de acolo secretele florilor, după aceea am continuat eu“, povesteste Ilie Molin.

Şi-a cumpărat cărţi de specialitate şi cu ajutorul celor de la florăria din Viena a participat la un curs de specializare. „Am făcut diverse amenajări florale pentru mai multe ocazii. De asemenea, la cursul la care am participat am avut ocazia să experimentez foarte mult, iar cel care ne-a învăţat e cel mai bun în acest domeniu“, a mai spus Ilie. A început cu amenajarea unui buchet de flori, apoi a continuat cu design-ul unei grădini şi acum face diverse ornamente din flori.

Dorul de casă l-a adus în Reşiţa

În anul 1993 revine la Reşiţa şi o întâlneşte pe Dana, care, după aproximativ trei luni, i-a devenit soţie: „Am iubit-o din prima clipă şi nu am aşteptat prea mult. Am plecat în Austria şi ne-am început viaţa de cuplu. I-a fost greu să se acomodeze, dar într-un final am reuşit să ne facem o familie completă. Pe rând au venit băieţii noştri”. După mulţi ani de trai în Austria, Ilie se hotărăşte, în 6 februarie 2009, să se întoarcă acasă. Cu toate că în Austria câştiga bine, iar familia lui se simţea bine acolo, pe Ilie îl urmăreau amintirile legate de oraşul natal.

„Cu toate că în străinătate traiul este mai bun, nu am putut niciodată să uit oraşul în care m-am născut. Mi-am dorit ca băieţii mei să crească la Reşiţa. Chiar dacă este un oraş mic, aici se pot dezvolta frumos”, ne-a spus Ilie.
Nu îşi făcea probleme că nu se va descurca financiar. Ştia foarte bine că va reuşi să găsească ceva de facut în Reşiţa. În prima zi de şcoală a fiului său şi-a dat seama că nu găseşte buchetul de flori perfect. Aşa i-a venit ideea afacerii. Mica afacere a luat fiinţă cu ajutorul familiei. Toata lumea a participat la amenajarea spaţiului şi au reuşit să facă ceea ce Ilie a visat: o florărie în care toată lumea să se regăsească.

Întrebări şi răspunsuri

Cum îi mulţumeşti pe clienţi?
Nu vreau sa ajung un morocănos, iar clienţii mei sunt, în primul rând, prietenii mei. Eu aşa îi consider. Dacă mi-au călcat pragul, îi ajut cu mare drag.

Florile au nevoie de anumite tratamente speciale?
Se spune că florile trebuie să fie îngrijite într-un anumit mod. Le place muzica şi să vorbeşti cu ele.

ce-i place
„Îmi place tot ceea ce este frumos. Îmi place să-mi petrec timpul cu familia. Îmi place să-i fac pe oameni fericiţi şi-mi place privirea lor plină de bucurie atunci când le dau un buchet frumos de flori”, a spus Ilie.
ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii care nu au ambiţie, care sunt delăsători. Nu-mi plac cei care se autocompătimesc. Nu-mi plac minciunile. Nu-mi plac răutăţile de care sunt unii oameni capabili”, a explicat florarul.

Profil
Născut - 6 august 1973.
Studii - Liceul.
Familie - Căsătorit cu Dana, doi băieţi.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite