Reşiţa: PORTRET / Ilie Ene, şlefuitorul marilor luptători

Antrenorul emerit, descoperitor a zeci de talente, aşteaptă de la Sebastian Uţă să-i îndeplinească visul: o medalie olimpică.

PROFIL
Născut - 2.11.1955, comuna Traian, judeţul Olt
Educaţie - Liceul Nr. 2 Reşiţa, Şcoala Naţională de Antrenori
Experienţă - Antrenor emerit de lupte
Familie - Doi copii

Despre maestrul Ilie Ene se poate spune că mănâncă lupte pe pâine, pentru că asta face de când se ştie. Şi, cel mai important, o face bine şi chiar foarte bine.
„Băteam copiii de mic. Îmi plăceau luptele şi îi trânteam pe toţi. Aveam un verişor care făcea lupte la Jimbolia şi mi-am dorit şi eu foarte mult să-i calc pe urme. Iar când am venit la oraş, la Reşiţa, n-am mai stat pe gânduri. Tatăl meu era miliţian, lucra la puşcărie, la deţinuţi, şi în 1969 m-a înscris la Şcoala Profesională. Atunci am început cu luptele, cu Nicola Giurgiu, un fost campion balcanic. În ’73 am terminat profesionala la CSR şi m-am înscris la liceu, exact în anul în care am ieşit campion naţional”, şi-a amintit actualul antrenor emerit.

La un pas de o medalie olimpică
A mers în continuare în paralel cu luptele şi şcoala, iar în cartea sa de vizită au apărut numeroase titluri de campion şi vicecampion al României, dar şi medalii obţinute la competiţii internaţionale. „În 1979 am plecat în armată, iar în 1981 am început activitatea de antrenor. Am prins o generaţie foarte bună de sportivi în primii ani, care mi-au adus o mulţime de satisfacţii. Am avut bucuria de a obţine foarte repede titlul de campion naţional în calitate de antrenor. Mi-aduc aminte şi acum cu mare plăcere de acea generaţie, în care i-am antrenat pe Romică Raşovan, Fănel Cărămidă sau Mircea Drăguţ, cu toţii componenţi ai lotului naţional. Romică a fost chiar la Jocurile Olimpice din 1992 şi a câştigat trei titluri de campion european la seniori. Iar la Olimpiadă a fost foarte aproape de a câştiga o medalie. A terminat pe locul patru”, a povestit maestrul.

Descoperitor de talente
Povestea de succes a antrenorului emerit Ilie Ene nu se opreşte însă aici. De numele său sunt legate şi performanţele unor alţi sportivi de excepţie pe care i-a avut şcoala românească de lupte. Victor Dudă, Constantin Iordăchescu sau Constantin Tiţa, sunt cele mai bune exemple în acest sens. Ca o recompensă a muncii şi rezultatelor sale, în 1994 a participat la Campionatele Mondiale din SUA, în calitate de antrenor al Lotului României.

Speranţe pentru Sebastian
„Acum, am un sportiv de excepţie, Sebastian Uţă. A câştigat până acum zece titluri de campion al României, atât la lupte libere, cât şi la greco-romane. Anul trecut a luat bronzul european, iar anul acesta, vrem titlul continental. Se poate obţine, pentru că are valoare”, a spus maestrul. În ultima vreme, unul dintre cei mai buni antrenori de lupte pe care i-a avut vreodată România munceşte şi în gospodărie, la Brebu, acolo unde şi-a cumpărat o casă şi a deschis acolo un centru de lupte. Un centru-satelit al Clubului Sportiv Şcolar din Reşiţa, care a obţinut deja o primă medalie.

Întrebări şi răspunsuri
Care ar fi cel mai mare vis al antrenorului Ilie Ene?
Ceea ce n-am obţinut până acum, medalia olimpică. Am fost aproape, la Barcelona, în 1992. Dacă era regulamentul de acum, Romică avea medalia de bronz. Cu două luni înainte îl bătuse pe campionul olimpic.

Vă poate îndeplini acest vis Sebastian Uţă?
Medalia olimpică numai el mi-o poate aduce. Mi-e greu să cred că mai am timp să mai prind o nouă generaţie.

Printre atâtea succese, s-a strecurat şi vreo mare dezamăgire?
Anul trecut nu mi s-a acordat şi mie titlul de cel mai bun antrenor al judeţului, deşi, elevul meu, Sebastian Uţă, obţinuse cel mai bun rezultat, bronz la Europene.

Ce-i place
Maestrul Ilie Ene spune că adoră mâncarea bună. „Îmi place să muncesc cu copiii, îmi place turismul şi să mă plimb. N-am prea avut însă timp, pentru că cea mai mare parte a timpului mi-o petrec în sala de lupte”, a mai adăugat antrenorul emerit.

Ce nu-i place
„În primul rând, nu-mi plac minciuna şi oamenii mincinoşi sau cei fără caracter. Din păcate, în activitatea pe care o desfăşor, am avut parte şi de mulţi dintre aceştia. În rest, nu sunt un om pretenţios şi mă adaptez destul de uşor”, a spus Ilie Ene.