PORTRET: Lia Glogovicean aranjează mirii cu pretenţii
0Tânăra a renunţat la meseria de gestionar într-o instituţie de stat, ca să-şi împlinească un vis pe care îl are de când era mică.
PROFIL
Născut: 20.07.1974, Oraviţa
Studii: Liceul Economic Reşiţa, cursuri de frizerie-coafură
Ocupaţie: Frizeriţă la Salon „Ileana”
Familie: Căsătorită, o fetiţă de zece ani, Ana-Maria
Hobby: Meseria ei şi navigatul pe internet pentru a găsi tot ceea ce este nou în domeniu
Lia Glogovician este o persoană plină de viaţă căreia îi place să comunice şi să socializeze. Acceptă uşor provocările şi tot ceea ce este nou. Mama sa a fost coafeză, iar Lia obişnuia, copil fiind, să-şi tundă păpuşile şi să le aranjeze. „Făceam acest lucru cu aproape orice păpuşă care îmi pica în mână. Am stat destul de mult pe lângă mama mea şi am furat de la ea tot ce am putut. Am îndrăgit mult meseria aceasta. În liceu, obişnuiam să mă aranjez singură. Aveam părul lung şi foloseam moaţe din hârtie pentru bucle”, a spus Lia. Cu toate că a fost fascinată de coafurile pe care mama sa le realiza, Lia nu a călcat pe urmele ei atunci când şi-a ales profesia.
De la aprovizionare, la foarfecă
A învăţat la Liceul Economic, iar după susţinerea examenului de bacalaureat a lucrat ca gestionar câţiva ani. „Munca era destul de solicitantă şi cu foarte multă răspundere. În momentul în care a apărut Ana-Maria în viaţa noastră, am hotărât că trebuie să-mi dedic timp creşterii şi educării copilului. Cu un program de lucru prelungit, de şase zile pe săptămână, nu mă puteam ocupa de fetiţă. Am făcut şapte luni de ucenicie, şi trei luni de curs, timp în care nu am lucrat, doar mă uitam la colegele mele, furând ceea ce făceau. După ce am absolvit cursul şi am susţinut examenul final am fost repartizată aici, la Salon Ileana. De şapte ani lucrez aici. Colectivul este foarte fain, ne înţelegem bine şi ne ajutăm”, a explicat Lia. De-a lungul timpului a participat la cursuri şi seminarii pentru a se perfecţiona.
Clienţi cu dorinţe speciale
În urmă cu doi ani, Lia a participat la Bucureşti, la un concurs naţional de frizerie. A plecat cu mari emoţii spre Bucureşti şi fără speranţe prea mari. „Este un concurs care se organizează din doi în doi ani. Este o competiţie cu două teme. A trebuit să realizez două lucrări. Un tuns clasic şi o probă de creaţie. Concursul a durat două ore, iar juriul a fost internaţional. Nu mă aşteptam să câştig locul III, cu atât mai mult, cu cât nu am fost foarte bine primiţi, fiind din provincie. A fost o surpriză şi o încurajare”, a spus Lia. Frizeriţa a participat şi la târguri de nunţi, iar de o perioadă de timp este solicitată ca să facă diverse freze mirilor pretenţioşi. „Se pot face multe din păr, chiar dacă acesta este scurt. Îmi pare rău că tinerii din Reşiţa nu sunt foarte îndrăzneţi. Ar trebui să încerce culori mai vii, Roşu, şuviţe albastre. Ar trebui să renunţe la şuviţele blonde. Noi încercăm să le arătăm ce se poartă, dar nu este chiar uşor să-i convingem. Aş vrea să lucrez în culori. Cei mai în vârstă au stilul lor, merg mai mult pe clasic”, a explicat frizeriţa.
Întrebări şi răspunsuri
Cum se realizează tatuajele în păr?
Acele decupaje care se fac în păr se realizează fără şablon. Doar din mână şi din brici. Îmi amintesc că un băiat a vrut să-i fac o panteră. Mi-a arătat desenul, iar eu am realizat modelul. Dacă nu ai talent şi imaginaţie nu iese.
Cum a fost când ai realizat prima tunsoare?
Sincer am avut emoţii. Naşa surorii mele m-a rugat să o tund. Ea mi-a dat curaj. De atunci numai la mine se aranjează.
Ce sfaturi le poţi da bărbaţilor?
Au gamă creată special pentru ei de produse. Şi şampoane, dar şi balsam. Trebuie să ştie că pot să fie la fel de atenţi ca şi noi.
Ce-i place
„Îmi place să-mi petrec timpul cu familia mea. Să plecăm în excursii şi în călătorii. Îmi place să plec din ţară de câte ori am ocazia. Îmi plac drumeţiile în natură“.
Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii falşi, care mint. Nu-mi plac persoanele care se linguşesc, apoi pocnesc cât pot de tare pentru a-şi atinge scopul.“