Reşiţa: PORTRET / Nicolae Constantin creşte campioni la lupte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: PORTRET / Nicolae Constantin creşte campioni la lupte
Reşiţa: PORTRET / Nicolae Constantin creşte campioni la lupte

Antrenorul reşiţean a descoperit sportivi care au deja un nume în luptele feminine şi luptele greco-romane româneşti.

PROFIL
Născut. 10.10.1960, la Padina Mare, judeţul Mehedinţi
Educaţie. Liceul Nr.2 Reşiţa, Şcoala de Antrenori din Bucureşti
Experienţă. antrenor de lupte feminine şi greco-romane
Familie. căsătorit, un băiat, Marius


Succesul de care se bucură la ora actuală sportivi precum Alina Vuc sau Ovidiu Atănăsoaie i se datorează în mare măsură maestrului Nicolae Constantin, antrenor la CSM Reşiţa, care s-a îndrăgostit de lupte la o vârstă destul de înaintată.

De două ori campion la juniori
„Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să practic luptele. Un fin de-al meu m-a dus la lupte. M-am întâlnit cu el la ţară şi mi-a spus că el face lupte. Aveam ceva mai mult de 15 ani pe atunci, poate cam mult pentru a te apuca de acest sport. Chiar atunci s-a dat în folosinţă sala de lupte din Govândari. Se întâmpla asta prin 1974-75”, îşi aminteşte Nicolae Constantin.
Adolescent la acea vreme, s-a îndrăgostit de acest sport de la primul contact cu salteaua. „Mi-a plăcut de la bun început. După vreo doi ani şi ceva, am ieşit campion la «şcolare». Atunci participau la Campionatele Naţionale Şcolare toţi elevii. În 1978 şi 1979 am ieşit doi ani la rând campion şi tot atunci am fost cooptat la lotul de seniori. În urma unui loc trei ocupat la Cupa 16 Februarie, m-au cooptat în lotul lărgit. Pe atunci, această competiţie era un criteriu de selecţie pentru loturile de seniori. Atunci m-am pregătit alături de toţi marii campioni mondiali şi olimpici ai României”, povesteşte antrenorul.
La nivel de seniori, Nicolae Constantin s-a aflat mereu în umbra sportivilor de la Steaua şi Dinamo, cluburi care făceau legea la acea vreme în mai toate disciplinele sportive. A renunţat la activitatea competiţională la vârsta de 29 de ani, când a hotărât să renunţe la dress-ul de sportiv pentru treningul de antrenor.

Specializat pe lupte feminine
„Am început Şcoala de Antrenori în 1987 şi am terminat în 1990. Nu a fost deloc simplu pentru mine, deoarece Clubul Sportiv Muncitoresc s-a desfiinţat imediat după Revoluţie şi nu am putut antrena imediat. M-am ocupat de mici afaceri pentru o vreme, bişniţă mai exact, aşa cum au făcut mulţi români în acele vremuri. Din 2002, antrenez la Clubul Sportiv Municipal, an în care acesta a luat fiinţă. Am pregătit grupele de greco-romane, am avut câţiva copii talentaţi, iar acum am rămas doar la luptele feminine, clubul desfiinţând secţia de greco.
Antrenorul spune că se ataşează de copii şi consideră că succesul stă în felul în care comunici cu micuţii. „Înainte de toate, îi chem la sala de lupte, să stea pe bancă şi să vadă ce se întâmplă pe saltea. Mulţi nu ştiu ce înseamnă luptele. Vin, văd cum decurge un antrenament şi a doua oară nu mai vin. Alţii, dimpotrivă”, mai spune Nicolae Constantin.


Întrebări şi răspunsuri
Unde e mai greu, pe saltea sau în colţul ei?
Eu făceam luptele cu drag, dar asta nu înseamnă că mi-a fost uşor ca sportiv. E parcă mai greu să fii antrenor.

De ce ar trebui părinţii să-şi dea copiii la lupte?
În primul rând, ar trebui să-i lase să facă sport. Luptele reprezintă un sport complex şi pentru cei care reuşesc să-l înţeleagă e o disciplină deosebită.

Cu cine e mai uşor de lucrat, cu fetele sau cu băieţii?
E mai uşor cu băieţii. Ei sunt mai ascultători, mai disciplinaţi. Fetele sunt mai capricioase, mai încăpăţânate.




Ce-i place
„Îmi place să fiu alături de copii. Pun mult suflet în ceea ce fac, sunt foarte pasionat şi cred că n-aş putea sta deprate de lupte”, afirmă Nicolae Constantin.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii care mint. Nu-mi plac oamenii care încearcă să se bage pe sub pielea vreunui superior. Ura între oameni este iarăşi ceva ce eu nu pot înţelege”, spune antrenorul reşiţean.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite