Reşiţa: Teofil Oţelariu, chitaristul care scrie cărţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nici 16 ani, reşiţeanul este îndrăgostit de artele fine şi visează să devină designer auto.

Profil
Născut - 09.11.1993, la Reşiţa
Educaţie - elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Reşiţa
Experienţă - scrie poezie şi proză, pictează şi cântă la chitară


Teofil Nichita Oţelariu şi-a descoperit înclinaţiile artistice încă de la o vârstă fragedă. Mai întâi, a ieşit la iveală talentul pentru desen. „Încă de când aveam vreo patru ani desenam mult, chiar foarte mult. Atunci desenam ca orice copil, dar în timp am progresat pentru că am urmat mai multe cursuri şi am studiat în particular”, şi-a amintit tânărul.
În prezent, Teofil face design de obiecte, de produse, dar şi  design auto. Mai nou, s-a apucat de pictura în ulei, activitate căreia îi dedică tot mai mult timp.

Scrie şi o carte

Un adevărat multitalent, la o vârstă la care toţii copii bat mingea sau croiesc hăinuţe pentru păpuşi, Teofil a început să scrie versuri.

„În clasa întâi am început deja să citesc poezie, iar în treia m-am apucat de scris versuri. Când am terminat clasa a patra aveam deja câteva poezii mai bune. Până în prezent, s-au adunat suficiente încât să mă gândesc să le public în această vară într-o carte. Nu numai de poezii, ci şi proză, eseuri şi o mică poveste”, a spus tânărul.

Într-o vreme a făcut parte din Cenaclul Semenicul, perioadă despre care susţine că l-a ajutat mult şi că a căpătat experienţă. A participat şi la câteva concursuri, cel mai important premiu despre care îşi aminteşte fiind locul doi la concursul „Ion Chichere”.

Caută o trupă rock

Muzica nu putea lipsi nici ea din paleta de activităţi a unui pasionat de artă. N-a stat prea mult pe gânduri şi, acum, se gândeşte să cânte într-o trupă rock.

„La 14 ani a apărut chitara. Am început mai întâi împreună cu cineva care lua lecţii de chitară. Ulterio, am studiat şi eu cu un profesor. Devin din ce în ce mai bun şi sper ca, la un moment dat, să pun şi bazele unei formaţii rock. Până acum nu am întâlnit pe nimeni interesat, iar în Reşiţa nu sunt prea multe posibilităţi”, a povestit Teo, adăugând că a fost stimulat în această direcţie de tatăl său.

În tinereţe, tatăl lui Teo a avut, la rândul său, o formaţie, în care era basist. Despre chitară spune că i se pare a fi unul dintre cele mai “vii” instrumente cu putinţă şi că încă nu i-a descoperit toate căile. „Trupe precum Pink Floyd, Led Zeppelin, Whitesnake sau Pearl Jam mi-au oferit inspiraţie. M-au făcut să cunosc mai bine bunul gust şi calitatea actului creaţiei, muzica  fiind până la urmă cea mai accesibilă şi universală artă”, a mai spus Teofil Oţelariu. 

Între toate aceste activităţi, Teofil Nichita Oţelariu îşi mai face timp şi pentru blogul său, acolo unde împărtăşeşte tuturor din experienţele, creaţiile şi ideile sale.

Întrebări şi răspunsuri
Cum îţi împarţi timpul pentru a putea face atâtea lucruri?
Uneori e mai greu din cauza programului de la şcoală, mai ales că învăţ la un liceu unde profesorii sunt exigenţi şi foarte stricţi. Dar tot timpul liber îl dedic pasiunilor mele.
Ce altceva ţi-ar mai plăcea să faci?
Un alt vis de-al meu este să particip la un raliu. Îmi plac mult maşinile, motiv pentru care le şi desenez.
Spre ce te vei îndrepta după terminarea liceului?
Intenţionez să urmez Facultatea de Artă, ori la Cluj, ori la Bucureşti.

ce-i place
„Îmi place să filosofez, să observ, să judec lumea ce mă înconjoară. Să-i văd părţile bune şi rele şi, mai ales, să învăţ din observaţiile mele”, a spus Teo. În plus, adoră muzica rock, maşinile, cărţile bune şi călătoriile în străinătate.
ce nu-i place
Manelele, prostia şi neputinţa oamenilor de a nu înţelege ceva sunt câteva dintre lucrurile care nu-i plac tânărului. La acestea se adaugă proasta educaţie, pentru că un om lipsit de maniere nu i se pare un om complet. Totodată, nu-i plac lucrurile exagerate.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite