ORAŞUL PE SCURT: Şomeri mai mulţi în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agenţia de şomaj, noua ţintă a cărăşenilor
Agenţia de şomaj, noua ţintă a cărăşenilor

Cele mai importante ştiri din Adevărul de Seară ediţia de Reşiţa.


Şomeri mai mulţi în judeţ
Rata şomajului la nivelul judeţului este mult mai mare decât la nivel naţional. În Caraş-Severin, indicele a depăşit 10 procente, iar la nivel naţional este puţin peste 7 procente. În judeţ sunt peste 13.400 de şomeri, dar numai 8.500 primesc indemnizaţie de şomaj.


Cercetat pentru angajări
Managerul spitalului din Moldova Nouă, Mircea Telescu, este reţinut şi audiat de Direcţia Generală Anticorupţie. Telescu a fost reţinut în urma unui flagrant, în care managerul primea 4.000 de lei. Din primele cercetări se pare că managerul primea bani pentru angajări.

Revelion în aer liber
Primăria Reşiţa a finalizat programul de Revelion. Petrecerea va avea loc în Centrul Civic şi va începe la ora 21.00. Pe scenă vor fi şi solişti de muzică populară, dar şi artişti pop-rock. Trecerea dintre ani va fi marcată cu un foc de artificii. Petrecerea costă 50.000 de lei.

Bărbat căutat pentru furt
Un bărbat de 37 de ani care a vrut să-şi facă un televizor cadou, haine şi cosmetice este cercetat pentru furt calificat. Bărbatul este din Baia Mare şi a furat din casa unui localinic din Ticvaniu Mare. Hoţul este liber, iar cercetările continuă în acest caz.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite