ORAŞUL PE SCURT: Drumuri deschise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trafic de iarnă pe drumurile din Caraş-Severin
Trafic de iarnă pe drumurile din Caraş-Severin

Cele mai importante ştiri din Adevărul de Seară ediţia de Reşiţa.

Drumuri  deschise
Circulaţia între localităţile Socol şi Câmpia a fost deschisă în această dimineaţă, conform inspectorului Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Caraş-Severin. Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar şoferii sunt sfătuiţi să-şi echipeze maşinile pentru sezonul rece, mai ales cei care se încumetă la drum lung.

Revoluţia, in memoriam

Manifestările de comemorare a 20 de ani de la Revoluţia din ’89 au avut loc astăzi în Centrul Civic al municipiului. Revoluţionarii şi rudele victimelor care au fost pe baricade în urmă cu două decenii au depus coroane în memoria celor care s-au jertfit pentru libertate şi democraţie. A urmat şi un moment de reculegere.

Puţine joburi la sfârşit de an
Aproximativ 5.000 de şomeri au solicitat, în ultima lună, sprijinul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru a se angaja. Dintre aceştia, aproximativ 300 de persoane au reuşit să-şi găsească joburi, a declarat, astăzi,  Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al AJOFM. Cele mai multe angajări s-au făcut în domeniul confecţiilor.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite