Muncitorii fără contract sunt protejaţi cu amenzi duble pentru munca la negru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii în construcţii din unele firme sunt angajaţi legal, dar sunt şi multe cazuri de angajaţi la negru
Muncitorii în construcţii din unele firme sunt angajaţi legal, dar sunt şi multe cazuri de angajaţi la negru

Angajatorii care vor să evite impozitele riscă să dea faliment. Patronii care au cochetat cu ideea de muncă la negru plătesc scump dacă nu renunţă la acest obicei.Chiar de astăzi, valoarea amenzilor s-a dublat, iar inspectorii ITM speră ca angajatorii să intre în legalitate.

Directorii de companii sunt constrânşi să facă angajări, fie că le convine sau nu să plătească taxe către stat, prin majorarea amenzilor care se aplică pentru munca fără forme legale. Administratorii de firme consideră că legislaţia şi modul de impozitare nu sunt în favoarea afaceriştilor, dar nici a salariaţilor.

„Pentru 10 salariaţi, încadraţi cu salariul minim pe economie, eu plătesc, lunar, între 9.000 şi 9.500 de lei către stat. Am 10 salariaţi, iar cel mai mic salariu pe care îl ofer este 650 de lei, pentru muncitorii necalificaţi. Din cauza acestor taxe mari pe care le datorăm se folosesc persoane neangajate”, a explicat Cosmin Spătar, administratorul unei firme de construcţii.

Cea mai mică amendă este de 3.000 de lei


Din cauza lipsei ofertelor de muncă, oamenii acceptă să muncească şi fără un contract. „Eu lucrez în construcţii, dar la negru. Câştig între 800 şi 1.000 de lei pe lună. Patronul meu nu a vrut să îmi încheie contract de muncă deoarece am numai opt clase”, a explicat Bighi Iştvan, un reşiţean de 25 de ani.Sancţiunile care se aplică pentru munca la negru sunt, de astăzi, mult mai mari.


„Amenzile pentru munca fără încheierea unui contract individual de muncă sunt cuprinse între 3.000 şi 4.000 de lei pentru fiecare persoană identificată. Până în data de 13 decembrie valoarea amenzilor era cuprinsă între 1.500 şi 4.000 de lei”, a declarat Ioan Jura, directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă. În acest an au fost depistate aproape 190 de persoane care munceau la negru în 113 firme, iar valoarea amenzilor aplicate pentru munca la negru este de aproximativ 260.000 de lei. În 2008 au fost depistate aproape 200 de persoane neangajate la 114 angajatori, iar valoarea amenzilor date a fost de peste 260.500 de lei.

Cele mai multe cazuri de muncă la negru sunt în comerţ şi construcţii.
Ciprian Băcescu, purtător de cuvânt ITM

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite