Reşiţa: Moldomin a ajuns în pragul falimentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Moldomin a ajuns în pragul falimentului
Reşiţa: Moldomin a ajuns în pragul falimentului

Societatea minieră din Moldova Nouă va rămâne, până la sfârşitul acestui an, cu doar cinci angajaţi. Disponibilizările vor începe cu data de 15 octombrie, când aproximativ 20 de persoane vor rămâne fără loc de muncă, iar în luna decembrie peste 80 de persoane vor pleca acasă.

În momentul de faţă societatea are puţin peste 100 de angajaţi. „Traversăm o perioadă tragică. Din păcate, Moldominul nu a primit niciun ban de la Ministerul Economiei. În această zonă nu mai există nimic. E foame mare, iar lipsa locurilor de muncă este cea mai mare problemă a noastră“, ne-a declarat Şerban Stanciu, lider sindical la Moldomin.

Facilităţi pentru disponibilizaţi
Până nu demult, numărul angajaţilor de la Moldomin se ridica la peste 5.000 de oameni. Cu toate că liderii sindicali au asistat la numeroase întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Economiei, din 2005 şi până în prezent nu s-a găsit soluţia pentru susţinerea societăţii. În ceea ce priveşte situaţia celor disponibilizaţi, aceştia vor primi câteva facilităţi financiare.
„La data încetării contractului individual de muncă, angajaţii vor primi două salarii medii pe economie, apoi vor beneficia de indemnizaţie de şomaj şi venit de completare. Venitul de completare este de 20 de luni pentru persoanele cu vechime de până la 15 luni, iar 22 de luni pentru cei cu vechime în muncă între 15 şi 25 de ani“, ne-a informat Carla Goagă, consilier superior la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite