Reşiţa: Medicii cărăşeni iau măşti pe datorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea măştilor şi a dezinfectantului comandate de conducerea Spitalului Judeţean Reşiţa se ridică la câteva sute de mii de lei.

Spitalele din Caraş-Severin nu sunt încă în carantină, pentru că în judeţ nu s-a înregistrat niciun caz de gripă porcină, dar în opinia conducerii unităţilor spitaliceşti, paza bună trece primejdia rea. Comanda pe care a făcut-o Spitalul Judeţean Reşiţa este de 100.000 de măşti simple şi alte 1.500 de măşti de protecţie împotriva gripei porcine, îmbunătăţite cu un filtru special.

„Am făcut o comandă, astfel încât toţi angajaţii spitalului să aibă câte o mască în dotare, pentru următoarele trei luni”, a declarat doctorul Dumitru Secăşan, directorul Spitalului Judeţean Reşiţa. De asemenea, directorul administrativ al spitalului, Gheorghe Băcală, a declarat că, pe lângă măşti, spitalul a comandat costume de unică folosinţă şi dezinfectante. Valoarea totală a echipamentului cumpărat este de 200.000 de lei.

„În cel mult două, trei zile aşteptăm să sosească transportul, dar nu avem bani să îl plătim”, a adăugat Băcală.  „Banii vin de la minister, pentru că au un fond special destinat gripei porcine, dar deocamdată nu i-am primit. Noi nu puteam să aşteptăm, până în momentul în care ne dau ei banii. Avem nevoie de aceste echipamente”, a declarat directorul spitalului, Dumitru Secăşan.   

Sub observaţie directă


În cursul săptămânii trecute, în Caransebeş a existat o suspiciune de gripă porcină, în cazul unui cetăţean bulgar, venit pentru un schimb de experienţă la fabrica Alcoa Fujicura. Împreună cu el, au ajuns în judeţ alţi 400 de bulgari, care în prezent sunt ţinuţi sub observaţie.

„Noi nu îi putem izola pe cetăţenii bulgari şi nici nu le putem îngrădi dreptul la libera circulaţie, dar îi ţinem sub observaţie”, a spus directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin, Dragoş Luca.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite