Legea e lege şi pentru infractori. Interlopul Ciulan a fost pus din nou în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arestat preventiv încă o dată de Judecătoria Oraviţa, pentru contrabandă în formă calificată, evaziune fiscală, trafic de migranţi, trecere ilegală a frontierei de stat şi înşelăciune, Marius Drăgan a fost eliberat de Tribunalul Caraş-Severin.

Magistraţii cărăşeni le-au luat cătuşele de pe mâini lui Marius Drăgan, zis Ciulan, şi altor cinci membri ai lumii interlope orăviţene şi au dispus ca aceştia să părăsească Arestul IPJ de îndată. “Instanţa a admis recursurile formulate de către inculpaţi, anulând mandatele de arestare, aceştia fiind puşi în libertate”, a declarat Ionuţ Chilom, avocatul interlopului care plănuia să bată un procuror. Motivul? “Judecătoria Oraviţa nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor formulate de către inculpaţi prin apărător”, adaugă avocatul.


    Este pentru a doua oară în acest dosar când deciziile Judecătoriei Oraviţa sunt desfiinţate de instanţa de recurs de la Tribunalul Caraş-Severin. L-a fel s-a întâmplat şi la finele lunii mai, atunci când, după ce au fost reţinuţi cei şase, în urma descinderilor mascaţilor de la Poliţia de Frontieră, au fost emise primele mandate de arestare. Nici atunci, nici acum, judecătorii de la Oraviţa nu şi-au făcut motivat deciziile aşa cum o impune Codul Penal, astfel că, un individ atât de periculos cum e Ciulan se poate bucura în continuare de libertate. 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite