Laura Culică, premianta pasionată de limba și literatura română
0Laura Ana -Maria Culică, de 11 ani, este elevă în clasa a V-a la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 12 Reşiţa . Este un copil obişnuit, care face lucruri neobişnuite, mari. Inteligentă, conştiincioasă şi ambiţioasă a păşit încet , dar sigur pe treptele performanţei.
Iubeşte în egală măsură toate disciplinele, dar a deschis seria performanţelor la limba română, coordonată de doamna profesoară Liliana Lupulescu.
După ore şi zile de munca asiduă, cot la cot, elevă şi profesor au dovedit, ceea ce amândouă simţeau pentru limba română: că „este patria lor”. Îndrumată pas cu pas de profesoara de la clasă, Laura a obţinut locul întâi la Olimpiada de limbă română “Ionel Teodoreanu” , la etapa locală şi judeţeană , locul întâi, la Concursul “+ / - Poezie” la aceleaşi etape,locală şi judeţeană. “Îmi face plăcere să mă înscriu la concursuri pentru că sunt antrenante. Îmi place competiția, sunt o fire competitivă și vreau să adun cât mai multe premii la colecția mea. Nu are atât de mare importanță dacă sunt de primul loc sau dacă iau mențiune, însă le prefer pe cele dintâi”, spune tânăra.
De asemene, la doar 11 ani a reușit să aducă și o mențiune în Caraș-Severin la etapa națională a concursului de limbă română. Laura a avut o primăvară antrenantă și, deși a studiat foarte mult, spune că a avut timp să își ocupe și altfel orele libere. “Deși între cele două competiții am avut la dispoziție numai trei săptămâni, am avut timp și de joacă și de studiu. Nu îmi place să pierd vremea. În cazul în care în timpul săptămânii nu am ieșit afară, în weekenduri, cu siguranță, am recuperat momentele frumoase pe care le-am ratat”, spune Laura.
Mai mult decât atât, lucrarea cu care tânăra a participat la concursul “+/- Poezie” îi va fi publicată. “Trebuia să treducem un text din limba engleză în limba română, pe care mai apoi să îl interpretăm. Membrii juriului au fost impresionați de lucrarea mea, pe care o va publica chiar Solomon Marcus, un apreciat academician roman, care a publicat numeroase cărți și articole pe diferite subiecte culturale, din poetică, lingvistică, semiotică, filosofie, sau istoria științei și a educației”, a spus Laura.
Pasionată de actorie
Laura a visat întotdeauna la rolurile principale din spectacolele de teatru, pe care de altfel, le-a și obținut încă de la grădiniță. “Interpretam rolurile cu mulră pasiune, astfel încât în timp am evoluat și am ajuns să fiu inclusiv premiată la festivalul-concurs de teatru Am-fi-teatru. Acum, fac parte din trupa de actorie a Școlii nr. 12 din Reșița. Trupa este formată din elevii clasei a V-a A, coordonați de profesoara de engleză și diriginta noastră, Adina Jula”, povestește Laura, care chiar și în acest an va participa la un concurs cu spectacolul “Alice în țara minunilor”. Laura a obținut deja rolul principal din spectacol.
Ce îți place?
Să stau cu prietenii, să mă joc pe calculator, să merg la plimbare și să citesc. De altfel, ultima care pe care am citit-o este “Cireșarii”, volumul al v-lea. Îmi place să merg în magazine, prin oraș, dar și la iarbă verde și în țări străine, pe care le vizitez în vacanțe.
Ce nu îți place?
Nu îmi place să mă dau cu bicicleta pentru că am căzut de câteva ori atunci când am învățat să mă plimb cu ea, iar acum, deși am curaj, nu îmi place să mă mai urc pe ea.
Cum îți petreci timpul liber?
Atunci când am timp, merg în parc împreună cu colegii mei și ne plimbăm cu rolele. Pasiunea pentru role am descoperit-o la vâsta de nouă ani. Nu ratez nicio ocazie să fac mișcare pentru că este sănătos, mă simt în formă și mă încarcă cu multă energie și amuzament. Până acum am schimbat două perechi de role. O perioadă de aproape 3 ani am făcut chiar înot, dar am renunțat din cauza programului încărcat.
Ce îți place să colecționezi?
Revistele cu Hannah Montana sunt preferatele mele. De asemenea, revistele Popcorn sunt pe placul meu și Bravo Girl. Am început să le adun încă de când eram în clasa a treia. Am început să le colecționez. Pe lângă această sursă de distracție, mai am și întreaga colecție “Corpul Uman”, din care am avut multe de învățat.