Jandarmii cărăşeni avertizează turiştii din zonele montane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Având în vedere condiţiile meteorologice din aceasta perioadă şi afluenţa mare a turiştilor în zona montană, mai ales la sfârşit de săptămână, jandarmii de la Posturile Montane, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, şi-au intensificat acţiunile în zonele montane.

Pentru siguranţa turiştilor, zilnic, jandarmii montani cărăşeni acţionează în staţiunile montane Crivaia, Semenic, Trei Ape şi Muntele Mic, pentru menţinerea unui climat de ordine, precum şi pentru salvarea sau evacuarea turiştilor aflaţi în dificultate.

„Jandarmii montani desfăşoară permanent acţiuni de informare şi îndrumarea turiştilor aflaţi în staţiunile montane, despre pericolele la care se pot expune, despre starea pârtiilor de schi“, ne-a informat Lucian Istrăţescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin.

Pentru a evita pe cât posibil incidentele nedorite, jandarmii montani sfătuiesc persoanele amatoare de schi să folosească un echipament adecvat şi să aleagă pârtia de schi în funcţie de nivelul de pregătire.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite