PORTRET: Ionel Sălăjan sculptează de patru decenii

Pentru ca lucrările sale să fie desăvârşite, artistul cărăşan care lucrează în lemn îşi face singur uneltele.

Ionel Sălăjan a învăţat, mai mult singur, tainele sculpturii şi modul în care trebuie să folosească dalta şi ciocanul pentru ca din mâinile sale să se nască obiecte decorative veritabile.

De patru decenii lucrează cu lemnul şi a învăţat în timp să-i cunoască toate secretele. Originile sculptorului sunt în Maramureş. În această zonă geografică a ţării a văzut primii sculptori la muncă.

„Tatăl meu este maramureşan. Când eram mic mergem des în zonă. Acolo, la un unchi, am văzut pentru prima dată acest meşteşug. L-am îndrăgit de la bun început. Unchiul meu a văzut că mă pricep la desen şi mi-a sugerat să încerc să sculptez. Este minunat să lucrezi cu lemnul, să-i dai viaţă. Mă simt foarte bine atunci când văd că bucăţile de lemn prind suflet în mâinile mele”, povesteşte sculptorul. Ionel Sălăjan sculptează de 40 de ani.
Îşi confecţionează, uneori, singur toate sculele necesare. A învăţat în timp ce trebuie să facă. „Nu am prea avut cu cine să vorbesc despre scupltură. Mi-am cumpărat diverse înscrisuri şi cărţi. Am studiat singur, de plăcere. De câte ori merg la un muzeu sau într-o biserică studiez cu mare atenţie toate lucrările”, spune sculptorul.

Îi place să facă troiţe

Meşterul are acasă, în satul Doclin, un atelier în care lucrează mereu. Acesta este plin de fel de fel de esenţe de lemn şi de uneltele necesare. Când are o lucrare mai mare de realizat munceşte ore întregi şi nu se lasă pânâ când ideile lui nu sunt materializate.

„Fac diverse obiecte ornamentale. Lucrez rame de oglinzi sau de tablouri, cutii pentru cadouri, porţi, scupltez şi în mobilă, dar cel mai mult, cele mai apropiate de sufletul meu sunt troiţele. Aceste lucrări sunt fascinante. Una dintre troiţele mele este pe Muntele Semenic şi una este la Gherteniş. Acum lucrez la două tetrapoade pentru biserica din Biniş”, explică meşterul. Ionel Sălăjan iubeşte tradiţia.

Chiar dacă locuieşte în mediul rural, sculptorul este mereu atent la toate noutăţile din domeniu care apar pe internet. Are posibilitatea de a-şi cumpăra freze moderne pentru a-şi face munca mai uşoară, dar nu renunţă la cele tradiţionale pe care le foloseşte de patru decenii. „Unii lucrează cu tot felul de scule moderne. Am văzut şi eu în Germania. Este mult mai uşor şi mai simplu. Eu le prefer pe cele tradiţionale. Nimic nu se compară cu cioplitul cu dalta şi ciocanul. Eu lucrez din imaginaţie foarte mult. Dacă nu ai imaginaţie, nu merge. Îmi fac o schiţă, apoi mă apuc de treabă”, spune sculptorul.

Întrebări şi răspunsuri

Ce faceţi cu obiectele pe care le lucraţi?
Pe cele mai multe le-am dăruit cu mult drag. Mi se întâmplă să revăd unele lucrări, dar nu le mai recunosc. Mi-au trecut multe prin mâini.

Tinerii de azi vor să înveţe meseria?
Nu prea au tragere către această profesie şi este păcat. Este un meşteşug frumos care merită să trăiască. 

Obiectele tradiţionale sunt apreciate?
Da. Sunt cumpărate mai ales la târgurile tradiţionale. Oamenii sunt interesaţi de acest gen de lucrări. Parcă în ultima perioadă au început să se întoarcă la tradiţii.

Ce-i place
„Îmi place natura. Îmi place arta şi frumosul. Îmi plac cărţile, mai ales cele de sculptură. Îmi place să muncesc la câmp. Îmi place sentimentul pe care îl am atunci când o lucrare este gata“, a spus Ionel Sălăjan.

Ce nu-i place
„Nu am lucruri despre care pot să spun că nu-mi plac. Nu-mi place răutatea de care oamenii dau dovadă“, a mai spus artistul.

Profil
Născut. 12.08.1947, Doclin, Caraş-Severin
Profesie. Lăcătuş
Ocupaţie. Meşter popular
Familie. Căsătorit, două fete, cinci nepoţi