Iolanda Sabo cunoaşte toate tainele pescuitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reşiţeanca pescuieşte doar de un an, dar cunoaşte toate tehnicile necesare pentru a prinde capturi impresionante.

Profil


Născută. 16.08.1972, Reşiţa
Studii. Liceu, cursuri de perfecţionare în meserii din domeniul hotelier
Ocupaţie. Asistent manager hotel
Stare civilă. Necăsătorită

Iolanda Sabo este o tânără doamnă înzestrată cu foarte multă răbdare. Este ordonată, cochetă, îi place să fie în pas cu moda şi este foarte atentă la tot ceea ce face. A practicat sportul de mică şi are o viaţă disciplinată.


„Din clasa I am fost la gimnastică ritmică.  Am făcut patru ani acest sport. Zilnic aveam câte patru ore de antrenamente. Din clasa a V-a am fost la atletism, cu toate că ar fi trebuit să renunţ la sport din cauza unor probleme de sănătate. Atletismul l-am practicat la nivel de performanţă. În liceu am făcut dans modern, iar după, body building”, a spus Iolanda. 


Reşiţeanca îşi face meseria cu mare drag şi se dedică muncii sale. Pentru ca activitatea hotelului să nu aibă de suferit, Iolanda stă foarte mult la locul său de muncă. Acolo coordonează activitatea salariaţilor, se ocupă de aprovizionare, de acte şi de bunul mers al treburilor. „Am lucrat cinci ani în Germania în domeniul hotelier. Am făcut de toate, am trecut prin toate profesiile. Am învăţat multe afară, iar acum am oportunitatea de a-mi pune şi aici cunoştinţele, în practică. Succesul unei afaceri constă în muncă şi dăruire”, a explicat Iolanda.


Se relaxează pe malul apei


După câteva zile solicitante la locul de muncă, Iolanda pleacă la pescuit. Practicând acest sport, se relaxează şi se detaşează de toate problemele din cotidian. Norocoasa reşiţeancă a prins peşte chiar prima oară când a aruncat băţul în apă.


„Prima oară am pescuit anul trecut, la Văliug. Am pescuit atunci cu două sau trei beţe. Faptul că am prins peşte m-a încurajat să merg mai departe. Acum am 17 beţe pentru diferitele specii de peşti pe care le prind. Merg săptămânal la pescuit. Am învăţat de la prietenul meu secretele, mai bine spus le-am furat. El este pasionat de acest sport. Plecăm împreună şi câte trei zile pentru a ne bucura de linişte şi încărca bateriile”, a povestit tânăra doamnă. Atunci când Iolanda vorbeşte de pescuit, faţa i se luminează, iar zâmbetul îi apare pe chip.
Hobby-ul îi ocupă tot timpul liber şi renunţă chiar şi la orele de somn pentru a fi pe malul apei. Când trebuie să plece la pescuit, Iolanda îşi pregăteşte, bagajul în maxim o oră.


„Ne trezim cu noaptea în cap. Nu este deloc neplăcut să fim în picioare la ora 4 sau 5 dimineaţa. Când ştim că mergem la pescuit, nimic nu mai contează. Îmi pare rău că nu am timp să şi gătesc foarte des ceea ce prind. Îmi face plăcere să fac acest lucru, dar timpul nu-mi prea permite”, a spus Iolanda. Într-un singur an, reşiţeanca a învăţat tot felul de tehnici necesare pentru a avea capturi impresionante, dar are şi o mare doză de noroc.

Intrebărişi răspunsuri


Cum vă petreceaţi timpul liber înainte de a fi pasionată de pescuit?
Acasă la televizor, sau la cumpărături. Sunt fascinată de poşete şi pantofi. Am colecţii întregi.

Cu câte beţe aţi pescuit o singură dată?
Cu opt. Pe Dunăre. Atunci am stat o noapte în maşină. Beţele au semnalizatoare fosforescente şi clopoţei. Cum se aprindea luminiţa şi auzeam clincetul, săream să văd ce am prins. Îmi pare rău că am scăpat un somn.

Care este cea mai mare captură?
Un şalău de 2,5 kilograme.

Ce-i place

„Îmi place să-mi petrec timpul cu familia mea. Îmi plac călătoriile. Îmi place să înot foarte mult. Îmi place să fiu în mişcare“, a spus Iolanda.

Ce nu-i place


„Nu-mi place să fiu minţită. Nu sunt lucruri care nu-mi plac“, a declarat reşiţeanca.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite