Interlopul Remus Mogoşan scapă de cătuşe. Numai să vrea şi magistraţii de la Tribunalul Caraş-Severin!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Moldova Nouă a considerat că temutul interlop din Berzasca a stat suficient în arest şi a revocat măsura preventivă care a fost luată în cazul său. Este pentru a doua oară când se ia o astfel de decizie, numai că procurorii s-au opus punerii acestuia în libertate.

Două dosare are în prezent pe rolul Judecătoriei Moldova Nouă interlopul care a instaurat legea pumnului în Clisura Dunării, unul pentru distrugere, celălalt pentru lovire sau alte violenţe. Arestat de la începutul lunii aprilie, Remus Mogoşan s-a mai bucurat o dată de clemenţă din partea judecătorilor din Moldova Nouă. Lucrurile nu au stat la fel şi la Curtea de Apel Timişoara, unde recursul procurorilor a fost admis şi interlopul a rămas în arest. Acum, odată cu începerea procesului de fond, Judecătoria Moldova Nouă a dispus încă o dată revocarea mandatului de arestare. Şi de această dată reprezentantul Ministerului Public a făcut recurs.
    “Este a doua oară când reuşim să obţinem revocarea măsurii arestului preventiv. Sperăm că, de această dată, vom avea parte de o decizie corectă şi din partea instanţei de recurs. Clientul meu a avut o poziţie sinceră în faţa instanţei de judecată, menţinându-şi declaraţiile date în faza de urmărire penală”, a precizat avocatul Ioan Chilom.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite