Interlopul Marius Drăgan, care a vrut să bată un procuror, a mai fost condamnat de șase ori !

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Drăgan zis Ciulan, care a vrut să îl bată pe procurorul George Bucurică a mai fost condamnat între 1991 și 2002 pentru furt calificat, ultraj, conducere fără permis, lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj. Lista pare să nu se mai termine, mai ales că, acuzele care i se aduc în dosarul instrumentat de procurori acum, i se înmulțesc.

Interlopul Marius Drăgan s-a supărat foarte tare atunci când la urechi i-a ajuns vestea că ar putea fi cercetat din nou. Astfel că, alături de ceilalți membri ai grupului său a pus la bătaie un plan: să îl bată pr procurorul de caz, care în urma corecției fizice aplicate ar trebui să își bage mințile în cap și să îi lase în continuare pe contrabandiști să își vândă țigările netimbrate, să face trafic cu migranți și să înșele oamenii, așa cum îi taie capul. "La nivelul discuțiilor între membrii grupării s-a vorbit de aplicarea unor corecții fizice față de procuror, pentru intimidare", a spus procurorul de caz, George Bucurică.

A fost prins însă, înainte ca magistratul să cadă pradă violențelor fizice. Marius Drăgan este o figură cunoscută în Oravița pentru agresivitatea sa în raport cu membrii comunității, dar și pentru acțiunile sale.

„Săltat” de mascați
Ciulan a fost ridicat de mascați în urma unor descinderi care au avut loc la finele săptămânii trecute, însă decizia judecătorilor de la Oravița de a-l trmite la arrest pentru 29 de zile a fost casată și trimisă spre rejudecare.

"Se fac cercetări într-un dosar penal pentru infracțiunile de trafic de migranți, trecerea frauduloasă a frontierei, contrabadă în forma calificată, evaziune fiscală și înșelăciune. Traficul de migranți a constat în racolarea de persoane, care sunt dispuse să treacă fraudulos frontiera", a spus George Bucurică, procurorul de caz.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite