Instanţa l-a iertat pentru că şi-a făcut nevoile fiziologice în toaleta de acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rivelino Ecoboaia, agentul de pază din cadrul Poliţiei Comunitare Reşiţa care a fost sancţionat pentru că şi-a făcut nevoile acasă în timp ce era la serviciu, a câştigat răzbioul cu şeful său, Alexandru Ciati, omul care a semnat dispoziţia de sancţionare cu cinci la sută din salariul pe o lună.

Scandalul din cadrul Poliţiei Comunitare Reşiţa este departe de a se fi încheiat. Rivelino Ecoboaia nu a găsit înţelegere la conducerea instituţiei, dar s-a bucurat de îngăduinţa instanţei de judecată. “A fost admisă contestaţia pe care am făcut-o în legătură cu sancţiunea primită pentru că mi-am făcut nevoile. Pentru mine, asta înseamnă o victorie, un pas înainte”, afirmă Ecoboaia, căruia Tribunalul Caraş-Severin i-a dat câştig de cauză în litigiul cu Serviciul Public Poliţia Comunitară Reşiţa.


    Alexandru Ciati nu rămâne nici el dator şi îl acuză la rândul său pe agentul de pază. „E fals, a minţit, a denaturat toată treaba pentru că nu i-a intrezis nimeni să plece din serviciu, mai ales că a avut probleme fiziologice. El trebuia doar să raporteze la ofiţer că lipseşte zece minute. Acolo a fost un cuib pe care eu am vrut să-l desfiinţez. În plus, de ce avea nevoie să fie însoţit? Celălalt ce a căutat cu el?”, spune Ciati. Rivelino Ecoboaia este convins însă că şeful Poliţiei Comunitare are ceva de împărţit cu el. „Nu ştiu ce are omul ăsta cu mine. Cred că e ceva personal. Eu mi-am făcut tot timpul treaba”, susţine agentul de pază.


Agen

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite