Reşiţa: Îmbrăcăminte de lux la preţuri de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Îmbrăcăminte de lux la preţuri de criză
Reşiţa: Îmbrăcăminte de lux la preţuri de criză

Fotomodelele care vor defila pe podiumul clubului de la Ateneu au fost alese din rândul frumuseţilor oraşului.

Tinerele pasionate de modă pot admira, peste câteva ore, prima colecţie de rochii de seară de criză prezentată la Reşiţa. Este pentru prima oară când în oraş este organizat un eveniment monden în care, atât doamnele, cât şi domnişoarele, îşi pot cumpăra rochii de colecţie pentru orice buzunar.

Preţurile la care se vând acestea sunt de criză, asta pentru că cea mai ieftină piesă costă 50 de lei iar cea mai scumpă ajunge la doar 200 de lei.

„Cocktail dress“  pentru domnişoare

Rochiile expuse fac parte din colecţia „Cocktail dress” şi pot fi purtate doar la ocazii. „De la ora 23.00, spectatorii vor putea viziona o paradă de modă cu rochii elegante şi clasice, din materiale preţioase cum ar fi mătasea naturală şi satinul, în culori strălucitoare, de roşu, orange, violet, roz, dar şi nonculorile negru şi alb. Machiajul este intens şi coafura este extravagantă“, ne-a spus tânăra Dina Voicu, creatoarea acestei colecţii. Piesele vor fi prezentate de 12 manechine, domnişoare care au fost alese pe sprânceană din tinerele frumuseţi ale Reşiţei. Fetele au fost învăţate să defileze de Lena Rohozneanu, fotomodelul care care s-a ocupat intens pentru ca parada de modă să fie la cel mai înalt nivel.

Fetele cu siluetă se îmbracă pe loc

Lucrul inedit al paradei este faptul că mărimea 36 a oricărui model de rochie poate fi cumpărat pe loc. Domnişoarele cu siluetă de invidiat le pot cumpăra la finalul paradei de modă. „Ştiu de această paradă de la colegele mele. Toate fetele din liceu vorbesc de ea şi abia aştept să merg. O colegă de-a mea va defila pe podium şi abia aştept să o văd“, a spus Alina Matei, o domnişoară din Reşiţa.

Dina Voicu îşi va prezenta primele 12 rochii în această seară la clubul din incinta Ateneului din Reşiţa, începând cu ora 23.00. Atât tinerii reşiţeni care vin să vadă frumoasele manechine, cât şi doamnele şi domnişoarele care doresc să se îmbrace, beneficiază de intrare gratuită.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite