I-a scos din arest pe traficanţii de droguri reşiţeni condamnaţi la 15 ani de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi cei nouă traficanţi de droguri aflaţi în arest preventiv de aproape trei ani de zile după ce au fost reţinuţi de procurorii DIICOT în cadrul operaţiunii “Mugur de fluier” se bucură din nou de libertate. Curtea de Apel Timişoara a respins recursul formulat de procurori.

Condamnaţi de Tribunalul Caraş-Severin la pedepse cu închisoarea cuprinse între cinci şi 16 ani şi jumătate de închisoare, cei 12 membri ai reţelei anihilate la 27 noiembrie 2007, în cadrul operaţiunii codificate „Mugur de Fluier“, s-au bucurat de clemenţa Curţii de Apel Timişoara care a casat sentinţele şi a dispus rejudecarea cazului, iar acum au ieşit de după gratii. Tribunalul Caraş-Severin, care a reluat de la zero judecarea dosarului, a decis să înlocuiască măsura arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. “După doi ani şi opt luni am reuşit să obţin revocarea măsurii arestării preventive, înlocuind-o cu obligaţia de a nu părăsi ţara, măsură ce a fost atacată cu recurs de Parchet. Clienţilor mei care au avut mandate de arestare emise în lipsă le-a fost revocată starea de arest”, susţine avocatul Cosmin Bolosin.Recursul a fost însă respins, iar tinerii judecaţi pentru trafic de droguri de mare risc au fost eliberaţi.


Interdicţii şi obligaţii

Instanţa de judecată îi mai obligă pe inculpaţi să se prezinte la Tribunalul Caraş-Severin ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte la Poliţia Municipiului Reşiţa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Totodată, inculpaţii nu au voie să se apropie de coinculpaţi, martori sau experţi şi să nu contacteze alte persoane în vederea oferirii spre consum a substanţelor narcotice.
    Totodată, pentru a nu se mai ajunge în situaţia ca sentinţele de condamnare date de Tribunalul Caraş-Severin să fie casate de Curtea de Apel Timişoara pe baza unui viciu de procedură, instanţa a hotărât “disjungerea cauzei cu privire la inculpatul Baboniu Cristian, urmând a se forma un nou dosar cu privire la acesta, în vederea respectării principiului celerităţii în procesul penal”. Acesta nu a fost citat conform prevederilor legale în timpul derulării procesului de la tribunalul reşiţean, viciu de procedură invocat în faţa Curţii de Apel Timişoara de avocatul Cosmin Bolosin, care a condus la casarea condamnărilor. Potrivit informaţiilor anchetatorilor, Cristian Baboniu se află internat la Clinica Nordschwarzwald/Centrul de Psihiatrie, Im Lützenhardter Hof din Germania. “Instanţa pune în vedere părţilor ca pentru următorul termen de judecată să formuleze concluzii pentru precizarea poziţiei cu privire la derularea procesului penal faţă de disjungerea cauzei”, a spus judecătorul Robert Bârsescu.


A sesizat Curtea Constituţională
Un alt membru al reţelei, Zoli Scheuşan, fost Makrai, a invocat în scris o excepţie de neconstituţionalitate. Acesta a sesizat Curţea Constituţională, iar instanţa a admis cererile de amânare a cauzei formulate de către reprezentanta parchetului şi apărătorii inculpaţilor, pentru studierea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către Scheuşan.
Curtea de Apel Timişoara a dat o adevărată lovitură de teatru în cazul reţelei de traficanţi de droguri anihilate în urmă cu trei ani la Reşiţa, pe care Tribunalul Caraş-Severin a condamnat-o în 2009 la aproape o sută de ani de închisoare. Procurorii DIICOT au organizat la 27 noiembrie 2007, în cadrul operaţiunii codificate „Mugur de Fluier“, nouă descinderi la mai multe adrese din Reşiţa şi Lugoj, în urma cărora s-au confiscat aproximativ 2.000 de comprimate de ecstasy, circa 30 de grame de haşiş şi 120 de grame de canabis. Astfel, 12 persoane au fost trimise în judecată pentru trafic de droguri şi constituire în grup infracţional organizat şi condamnate de Tribunalul Caraş-Severin, la 23 martie 2009, la pedepse cu închisoarea între 5 şi 16,5 ani.


Ani grei de puşcărie
Andrei Dinu Clipei a primit din partea Tribunalului Caraş-Severin cea mai grea pedeapsă, de 16 ani şi jumătate de puşcărie. Cristian Baboniu a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în timp ce, Zoli Scheuşan şi Călin Cosmin Ghiţă au fost condamnaţi de Tribunalul Caraş-Severin la zece ani de puşcărie. Daniel Dobre a primit o condamnare ce însumează şapte ani şi jumătate după gratii. Cinci ani şi şase luni ar fi trebuit să stea după gratii Sebastian Adrian Dumitrache şi Florin Ciprian Pal, iar Oliver Alin Borugă a primit cinci ani şi trei luni închisoare. Cel mai ieftin au scăpat Liviu Borugă, Nicolas Valeriu Petruţ, Horaţiu Cristian Martin şi Alin Daniel Biriescu, cu toţii condamnaţi la câte cinci de puşcărie. Toate aceste pedepse au fost desfiinţate de Curtea de Apel Timişoara, intanţă care a şi confirmat punerea lor în libertate.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite