Reşiţa: Gunoaie uitate la porţile oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Gunoaie uitate la porţile oamenilor
Reşiţa: Gunoaie uitate la porţile oamenilor

Serviciul de salubritate al Reşiţei se dovedeşte a fi incapabil să rezolve problema munţilor de gunoi din oraş.

Mormanele de gunoi pun încet, dar sigur, stăpânire pe municipiul Reşiţa. După ce în urmă cu câteva zile semnalam cum câinii comunitari îşi fac de cap prin gunoaiele lăsate ziua în amiaza mare în staţia Victoria, acum amintim că de un tratament similar au parte şi reşiţenii care coboară din mijloacele de transport în comun în Muncitoresc. În ciuda faptului că în zona
respectivă se află nu mai puţin de cinci tomberoane pentru deşeuri, acolo sunt depozitate cantităţi impresionante de moloz.

„Este ruşinos. Nu se poate să arunci atâta gunoi într-o zonă prin care trec o mulţime de oameni. Problema este că nimeni nu vine să ridice acest moloz şi celelalte deşeuri“, s-a plâns un reşiţean. Problema din staţia Muncitoresc este însă una minoră în comparaţie cu ceea ce se întâmplă la intersecţia străzilor Romul Ladea şi Feroviarului.

Aici, poate fi observată o adevărată groapă de gunoi, în care nevoiaşii vin şi caută tot felul de lucruri care mai pot fi folosite, iar haitele de câini comunitari se răsfaţă cu resturi menajere.

Focar de infecţie în mijlocul drumului

„Nici maşinile nu mai pot urca din cauza gunoiului. Este dureros să vezi aşa ceva şi ţi-e greaţă pur şi simplu să treci pe aici. Mai vin străini şi când văd această mizerie ce impresie îşi fac oare? E plin de câini de ţi-e frică să şi treci pe aici. Oamenii care sunt cu bun simţ pun gunoiul în tomberon. Dar, din păcate, sunt şi destui care aruncă gunoiul pe jos, fără să le pese că, la doar jumătate de metru sunt destule tomberoane”, spune revoltată, Maria Fabrischi, o locuitoare din imediata vecinătate a ghenelor.

„Cetăţenii trebuie să ştie că au obligaţia să anunţe atunci când au de aruncat cantităţi mari de deşeuri, moloz sau altele, pentru a-i programa şi a le putea ridica. Dacă ei nu anunţă, noi suntem sesizaţi de patrula de salubritate, dar asta e doar una şi vedeţi oraşul cât este de mare”, a spus Doru Marchiş, directorul SC Prescom Reşiţa SA.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite