Reşiţa: Gospodinele ies la rugăcu prăjituri „made in“ Câlnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea din cartierul reşiţean şi-a păstrat o parte din vechile tradiţii culinare. Obiceiurile bunicilor sunt şi astăzi respectate cu ocazia marelui eveniment.

Colacii, prăjiturile şi răchia de Banat stau la loc de cinste în aceste zile. Începând de ieri şi până în această seară, locuitorii cartierului reşiţean Câlnic au dat startul distracţiei.
Cea mai importantă piesă de pe tabla sărbătorii sunt însă invitaţii. Conform tradiţiei, aceştia sunt aşteptaţi de gospodine la poarta casei pentru a fi cinstiţi cu cele mai bune bucate. Friptură, colaci şi şapte feluri de prăjituri au pregătit Elena Lupşa şi soacra sa pentru a-şi aştepta invitaţii. „Mâncarea proaspătă care se serveşte caldă am pregătit-o de dimineaţă. De la ora 05.00 am pregătit paneurile şi am pus carnea în tobă. Colacii şi prăjiturile le facem cu o săptămână înainte“, a spus gospodina.

Costum popularde 40 de ani
Ruga din Câlnic nu este o sărbătoare oarecare pentru familia Lupşa. Ziua are o dublă semnificaţie pentru reşiţeni. Eveniment dedicat Sfântului Petru, ruga bănăţeană este şi ziua micuţei Francesca Patricia. „Numele de Patricia este derivat din Sântul Petru, de aceea astăzi este ziua de nume a fetiţei“, a spus mama micuţei. Fata este cea mai mică dansatoare de jocuri populare din Câlnic. Costumul pe care l-a purtat ieri seară pe scenă este o moştenire valoroasă a familiei. „A fost costumul meu de când eram mică. Are peste 40 de ani“, a spus bunica fetei. Fetiţa îl poartă în fiecare an la Ruga Bănăţeană şi defilează mândră pentru că poartă o mică parte din tradiţia familiei.

Cum se pregătesc câlnicencele pentru petrecerea oraşului
În spatele petrecerii strălucitoare de la Ruga Bănăţeană din Câlnic, se ascund câteva ore bune petrecute în bucătărie. Fiecare familie din Câlnic are în prima zi a sărbătorii cel puţin zece invitaţi la masă, preluaţi de gospodine chiar de la intrarea în casă. Tradiţia spune că de pe masă nu trebuie să lipsească friptura din carne de pasăre crescută în curte. Invitaţii la petrecerea organizată anual în curtea şcolii din Câlnic sunt întâmpinaţi cu răchie de Banat şi colaci.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite