"Tombola iubirii" de la LMF îi aşteaptă pe liceenii îndrăgostiţi să lase mesaje scrise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceenii curajoşi şi-au declarat sentimentele prin mesaje originale
Liceenii curajoşi şi-au declarat sentimentele prin mesaje originale

Elevii sunt invitaţi să-şi declare dragostea pe panoul cu sentimente frumoase montat pe holul şcolii „Traian Lalescu”. Liceenii  de la „Mate-fizică” au pus la cale un proiect dedicat Zilei Îndrăgostiţilor, presărat cu filme, dezbateri şi expoziţii.

Timp de trei zile, elevii din gimnaziu, dar şi cei de liceu, vor putea scrie mesaje de iubire şi prietenie care vor fi puse într-o urnă specială, cu ocazia „Săptămânii îndrăgostiţilor la LTL“.

„Acest eveniment este organizat de membrii Consiliului Elevilor”, a spus profesorul Camelia Maria Radovan, coordonator de programe şi proiecte şcolare. Tinerii au prins repede curaj şi au pus deja primele mesaje în urne. Cu toţii se bucură de proiectul lansat în liceul lor, pentru că astfel îşi pot declara într-un mod original sentimentele. „Eu deja am pus un mesaj în «Urna Iubirii», vreau să fiu un exemplu pentru colegii mei. Valentine’s Day este o zi mai populară decât Dragobetele, aşa că am zis să o sărbătorim într-un mod original”, a spus Larisa Simion, preşedintele Consiliului Elevilor.

„Love Story” îmblânzeşte profesorii


În fiecare zi de proiect, elevii de la Liceul „Traian Lalescu” au parte de un program special. Ei pot a urmări filme care au ca temă iubirea, iar prima peliculă vizionată de liceeni în cadrul „Săptămânii îndrăgostiţilor” a fost „Love Story“. Mâine, în „Cinemateca îndrăgostiţilor“ va rula fimul „Doamna şi vagabondul”, iar în ultima zi a proiectului, liceenii vor putea urmări „Mic dejun la Tiffany“. Pe tot parcursul săptămânii, profesorii vor susţine dezbateri cu elevii pe tema iubirii şi a prieteniei.

„Organizăm mai multe activităţi,  expoziţii de pictură, de afişe şi avem un concurs. Copiii din clasa a IV- a Step by Step au construit o cutie în care orice copil poate introduce un mesaj de iubire pentru o persoană apropiată”, a spus Lavinia Dolot, cadru didactic. Cele mai frumoase mesaje vor fi premiate, iar elevii şi profesorii pot participa şi la „Tombola iubirii“.

Valentine’s Day, o tradiţie pentru elevi

„Săptămâna îndrăgostiţilor la LTL“ este un proiect care continuă şi anul acesta cu activităţi surprinzătoare. Anul trecut, iubirea dintre liceeni s-a manifestat sub genericul „Tapiseria iubirii 2009”. Fiecare elev a notat ceea ce a simţit pe un panou mare, montat pe holul liceului.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite