Flavius Stoican: “Am venit să promovez Reşiţa în Liga a II-a!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul câine roşu îmbracă din această vară treningul de antrenor al echipei de liga a treia, CSM Reşiţa, şi şi-a propus un obiectiv foarte îndrăzneţ, promovarea, chiar dacă lotul găsit în Valea Domanului este mai degrabă unul modest.

Flavius Stoican şi-a atârnat ghetele în cui destul de devreme, iar acum a trecut pe bancă, acolo unde, din postura de antrenor principal, încearcă să-i conducă pe rosso-neri spre eşalonul secund. Fostul dinamovist şi jucător al lui Şahtior Doneţk împlineşte în această iarnă 34 de ani şi a bătut palma cu oficialii reşiţeni fără a emite prea mari pretenţii, situaţia clubului din Valea Domanului fiind bine cunoscută de toată lumea.
    “Am ales să vin la Reşiţa pentru că aici se doreşte să se facă fotbal, se vrea performanţă. Am vorbit şi cu oficialităţile oraşului, cu domnul primar şi am văzut că sunt intenţii frumoase. Directorul clubului, Cristi Bobar, chiar vrea să ducă echipa asta într-un eşalon superior, anul ăsta sau măcar sezonul viitor. Eu sper să putem realiza obiectivul ăsta cât mai curând”, a afirmat Stoican.


Mai vrea jucători
După primele contacte cu jucătorii găsiţi în Valea Domanului, fostul câine roşu a rămas cam dezamăgit. “Trebuie să îmbunătăţim puţin lotul, pe lângă ceea ce avem vom mai aduce patru sau cinci jucători. Este important ca jucătorii care sunt deja aici şi cei care vor veni să formeze o echipă, o familie, un grup unit. Cunosc seria şi consider că, dacă beneficiem de câteva transferuri bune şi avem şi ceva şansă, putem să ne batem acolo sus, pentru primele locuri, şi chiar să promovăm. Trebuie să fim realişti, dar eu am venit aici pentru a face treabă şi dacă lucrăm cu toţii cu seriozitate ne putem atinge scopul”, a mai declarat Flavius Stoican.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite