Ductil Steel Oţelu Roşu este somat să nu mai otrăvească aerul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poluarea cu gaze arse a atras noi sancţiuni din partea Gărzii de Mediu, dar conducerea combinatului promite că fumul înecăcios va dispărea curând. Conducerea firmei spune că, până în decembrie urmează să fie pusă în funcţiune o instalaţie de epurare.

Fumul, praful şi gazele arse ridicate din curtea combinatului din Oţelu Roşu i-au adus în pragul disperării pe cetăţenii care locuiesc în apropiere. „Sunt zile în care cerul e negru. Praful e atât de des uneori, că nu vezi nimic în faţă”, susţine Daniel Târbă. Garda de Mediu, prin vocea comisarului Gheorghe Pitulan, recunoaşte că la Ductil Steel sunt probleme. „În zonă nu sunt depăşiri ale limitelor. Anul trecut au fost, însă, puţine. Directiva spune că nu ai voie mai mult de 20 de depăşiri zilnice într-un an, dar noi am avut sub zece. Faţă de ceea ce era în urmă cu doi ani, acum e bine. Înainte se vedea pătură de praf deasupra localităţii”, afirmă Pitulan.


Hota etanşată


Reclamaţiile tot mai dese ale cetăţenilor i-au pus pe drum pe comisarii de mediu. „Există probleme de mediu încă nerezolvate, iar societatea a fost sancţionată de Garda de Mediu cu 20.000 lei. La hota de captare a gazelor arse din cuptorul aflat în funcţiune, se execută lucrări de etanşare pentru a preveni şi diminua emisiile de gaze”, adaugă Pitulan. Conducerea societăţii susţine că, până în decembrie urmează să fie pusă în funcţiune o instalaţie de epurare, cu un randament de 90 la sută.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite