Dosare penale pe bandă rulantă la sfârșit de săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele 48 de ore polițiștii cărășeni au întocmit aproape zece dosare de cercetare penală pentru neregulile aflate în traficul rutier. Principalele cauze au fost alcoolemia, neatenția la condițiile de drum și neanunțarea polițiștilor de procudecere unui accident

O tânără de 24 de ani a accidentat o femeie de 70 de ani, în timp ce trecea strada pe trecerea de pietoni. „În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orelor 16.30 în timp ce victima traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, Bulevardul Revoluţia din Decembrie a fost acroşată de un autoturism ce se deplasa din direcţia Centrul Civic spre cartierul Lunca Bârzavei“, ne-a informat Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin. Șoferița a acroșat-o de victimă, care s-a lovit la nivelul feței, a dus-o la spital, dar a uitat să anunțe  autoritățile.

„Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei“, a mai spus Ancuța Cărbunaru. 

Alcoolemie mare
În dimineața acestei zile, poliţiştii rutieri l-au depistat pe un tânăr de 25 ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Ţerovei din Reşiţa având o concentraţie alcoolică de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat la testarea cu aparatul alcooltest.

„Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“, a declarat Ancuța Cărbunaru.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite