PORTRET: Doru Bîrlan, criminalistul crescător de albine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doru Bîrlan
Doru Bîrlan

Pasiunea pentru stupi a fost transformată, într-un deceniu, într-o afacere: o fermă apicolă formată din 100 de familii de albine.

PROFIL
Născut. 07.01.1968, Reşiţa
Studii. Facultatea de Psihologie „Titu Maiorescu”
Ocupaţie. Specialist criminalist în cadrul Biroului de Investigare Tehnico-Ştiinţifică a Locului Faptei
Familie. Căsătorit, un băiat, Andrei, de 15 ani

Doru Bîrlan este pasionat de apicultură de când se ştie. Când era copil îşi petrecea vacanţele în localitatea Prejna, din judeţul Mehedinţi. Unchiul său avea câţiva stupi, iar Doru era deseori solicitat să dea o mână de ajutor. El descăpăcea faguri sau confecţiona ramele. „Mi-a plăcut foarte mult să stau în preajma stupilor. Sunt obişnuit cu albinele, cu înţepăturile şi nu îmi mai e frică de ele. În timp am învăţat ce trebuie să nu fac pentru a scăpa de acele lor. În urmă cu patru ani mi-am luat patru familii de albine. Am urmat multe cursuri de apicultură, dar am citit şi pe internet diverse informaţii”, a explicat apicultorul.
Albinele au fost un hobby pentru Doru în urmă cu zece ani, dar acum are o fermă cu 100 de familii de albine. Pentru ca mierea să fie gustoasă şi cu multe calităţi curative, apicultorul şi-a dotat ferma cu tot ceea ce este necesar. Are două pavilioane în care încarcă stupii şi cu care pleacă în perioada de primăvară-toamnă în zone de unde alpinele pot colecta polen.
„Am făcut investiţii în stupină. În fiecare an trebuie să ducem albinele acolo unde este floare pentru a avea o miere aromată. Am cumpărat diverse utilaje pentru a dezvolta numărul de familii. Am solicitat finanţare din fonduri europene şi am reuşit să câştig un proiect. Timp de cinci ani voi primi 1.500 de euro pe an pentru noi dotări. Intenţionez să-mi cumpăr o centrifugă electrică şi un topitor de ceară electric pentru a-mi uşura munca”, a povestit Doru.

Este criminalist, tot din pasiune
Fiind atras de fotografie, Doru s-a înscris în anul 1998 la Şcoala Populară de Artă, la cursul de artă fotografică. Doi ani a studiat secretele fotografiei, iar la doi ani după absolvire s-a angajat la Serviciul Criminalistic. Ştia că se caută persoane care ştiu să facă fotografii bune. S-a înscris la concurs şi a reuşit să intre în poliţie. I-a fost puţin greu la început, dar s-a acomodat repede cu tot ceea ce presupune meseria de criminalist.
„Rezist acestei meserii solicitante de 17 ani. La primele evenimente nu mi-a fost foarte uşor, dar am reuşit să trec peste. Suntem o echipă care trece peste dificultăţi printr-o bună colaborare. Meseria ne răpeşte mult timp şi cere sacrificii. Suntem plecaţi de lângă familie. Fiul meu Andrei, îmi reproşează uneori că nu prea sunt lângă el, dar soţia mea, Vali, a înţeles şi-i mulţumesc”.

Întrebări şi răspunsuri

Ce calităţi sunt necesare pentru meseria de poliţist şi pentru a face apicultură?
Meseria de poliţist este asemănătoare cu apicultura pentru că este nevoie de multă răbdare. Dacă nu faci aceste lucruri cu plăcere şi cu dăruire nu poţi obţine rezultate.

Cât este de profitabilă apicultura, ca afacere?
Cât de cât. Depinde de an. De producţie. Ceva ceva tot iese. Eu nu fac pentru profit apicultură. Îmi place, mă relaxez atunci când lucrez la stupi, oricât de obosit aş fi câteva ore în pavilion mă relaxează.

Ce faceţi în timpul liber în afară de apicultură?
Avem o cabană mică la munte. De câte ori avem timp ieşim în mijlocul naturii.

Ce-i place
„Îmi place meseria mea. Îmi place sinceritatea. Îmi place să stau împreună cu familia mea şi să-mi servesc musafirii cu cafea îndulcită cu miere de salcâm“, a spus Doru Bîrlan.

Ce nu-i place
„Nu-mi place societatea în care trăim. Este destul de trist ceea ce se întâmplă acum. Nu-mi plac oamenii care nu au cuvânt, nu-mi plac persoanele care sunt invidioase“.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite