Decizie: sute de cărășeni și-au luat zborul din țară în luna cadourilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna decembrie, peste 600 de cărășeni și-au făcut pașapoarte, ca să plece din țară. Ei au ajutat bugetul de stat, la care au adus încasări de aproape 100.000 de lei. Angajații serviciului de pașapoarte și-au luat gândul de la concedii, de sărbători.

Luna decembrie a fost aglomerată pentru cei care lucrează la serviciul de pașapoarte al județului. Asta pentru că numărul persoanelor care vor să plece din țară, din cauza nivelului scăzut de trai este tot mai mare.

Fie că ies să găsească temporar servicii de calitate, fie că ies să lucreze, oamenii au luat cu asalt Serviciul pentru Eliberarea Pașapoartelor.

“Numai în luna decembrie, serviciul nostru a eliberat 600 de pașapoarte”, a declarat pentru “Adevărul de Seară Reșița”, Paula Neamțu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Caraș-Severin, care a adăugat că numai din taxele de eliberare a pașapoartelor s-au adunat la bugetul de stat aproape 100.000 de lei.

Caută fericirea
Cărășenii care au luat decizia să plece în străinătate spun că la Reșița nu au reușit să își găsească un job suficient de bine plătit, ca să își întrețină și familia.

“Nu am reușit să mă angajez pe un salariu mai mare de 600 de lei, așa că am fost obligat să plec din țară și să lucrez, ca să câștig bani”, a declarat Daniel Țăpureanu, un reșițean de 29 de ani. Acum el lucrează la o firmă de curățătorie din Germania și așteaptă să ia primul salariu, în luna ianuarie.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite