Cum a fost iertat primarul corupt de la Văliug de trei ani de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul edil-şef al Văliugului a părăsit penitenciarul, dar nu se mai poate întoarce la primărie. Marius Mocanu a condamnat pentru trafic de influenţă după ce a fost prins în flagrant luând şpagă, dar a scăpat de închisoare.

În calitatea sa de primar al comunei Văliug, Marius Mocanu a băgat în buzunar mii de euro însemnând şpagă, a dat asigurări că va influenţa consilierii locali din Văliug pentru trucarea unor licitaţii, s-a apărat în faţa instanţei de fond minţind fără scrupule şi şi-a recunoscut vina doar în ceasul al doisprezecelea, când, practic, altă variantă nu mai avea. În ciuda tuturor acestor aspecte, magistraţii Curţii de Apel Timişoara au considerat că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este atât de gravă încât să fie pedepsită cu trei ani şi trei luni de închisoare cu executare, aşa cum a hotărât, la 9 iunie, instanţa de fond de la Tribunalul Caraş-Severin.


    “Clientul meu a fost deja eliberat din penitenciar. Se află acum în sânul familiei, aproape de cei dragi. Curtea de Apel a dispus admiterea apelului nostru. Am reuşit, după o luptă foarte grea, deoarece vorbim despre un dosar destul de greu ca speţă şi foarte prost început, să obţinem o mare victorie. Clientului meu i se va aplica o pedeapsă cu suspendare a executării sub supraveghere. Numai aşa se va putea reintegra şi reabilita moral în societate”, a declarat Ioan Chilom, avocatul, de acum, al fostului primar de la Văliug.


    Marius Mocanu a fost pus în libertate, dar trebuie să respecte o serie de restricţii. Totodată, acesta şi-a luat adio de la fotoliul de primar al Văliugului. “Suspendarea sub supraveghere este, laic şi pe înţelesul tuturor vorbind, o combinaţie între suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi controlul judiciar. Practic, condamnatul beneficiază de suspendarea executării pedepsei, dar are şi anumite obligaţii, cum ar fi cea de a se prezenta, la anumite date fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea, la serviciul de probaţiune”, a explicat avocatul lui Mocanu. Parchetul poate ataca însă sentinţa Curţii de Apel cu recurs, caz în care ultimul cuvânt ar aparţine magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
   

A fost prins în flagrant, cu şpaga în buzunar
“Marius Mocanu, primar al comunei Vălig, în data de 7 aprilie, a primit de la Robert Dinu suma de 3.000 euro, reprezentând prima tranșă din suma totală de 5.700 euro pentru ca, prin influențarea consilierilor locali ai comunei Văliug și a funcționarilor publici ce au atribuții cu organizarea licitațiilor în cadrul Primăriei Văliug, să obțină pentru acesta concesionarea a trei parcele de teren în suprafață totală de 5.700 metri pătraţi”, a precizat procurorul Valentin Cârstea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite