Cum a ajuns „Semeringul Bănăţean“ de la Oravița în umbră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai veche linie de cale ferată din țară, care leagă Oravița de Anina, a scăpat „la mustaţă“ de decizia CFR-ului de a o trece pe lista stucturilor interoparebile. Cu doar patru lei turiştii au parte de o excursie de neuitat, indiferent de sezon.

Cu toate acestea, încă din anul 2006 a fost adusă în discuţie închiderea acestui traseu. În depoul Gării Oraviţa stă semeaţă o locomotivă cu aburi, care restaurată ar putea trage sute de turişti în zonă. Costurile sunt enorme, iar azi, pe minunata rută Oraviţa-Anina circulă o locomotivă Diesel, cu două vagoane foarte vechi, dar restaurate. Reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Național Caraş-Severin spun că această rută este una foarte importantă pentru judeţ, mai ales că, la construirea căii ferate, au contribuit oameni din toată zona

. „Pe lângă faptul că este o zonă unicat în ţară şi nu numai, trebuie să ţinem cont şi de faptul că oamenii au contribuit la realizarea acestui monument“, spune Dana Bălănescu, consilier superior de cultură. Din fericire, anul 2010 s-a încheiat fără ca această rută să aibă de suferit, dar numărul călătorilor este şi azi foarte mic.

image

Sturza Popovici, preşedintele Grupului Ecologic de Colaborare Nera, spune că în luna iunie a organizat o acţiune de promovare a acestui monument. Este vorba despre Etapa a IV-a din Campania „Marea Hoinăreală“ şi a presupus o călătorie cu trenul pe Semeringului Bănăţean pe ruta Oraviţa – Lişava – Ciudanoviţa – Gârlişte – Anina. „Slavă Domului că a scăpat de închidere. Dacă luăm o analiză, adevărul este că nu sunt călători, iar aici vorbim de un agent economic. Totul depinde de bani“, a spus Sturza Popovici.

Preşedintele organizaţiei cărăşene vine însă şi cu soluţii. Acesta spune că fără o campanile agresivă de a atrage şi informa turiştii cu privire la acest obiectiv, totul este în zadar. „Să nu ne mirăm când, din cauza lipsei de finanţări, vor rămâne fără acest simbol românesc şi în special al judeţului“, a mai spus Sturza Popovici.

Întâlnire de gradul zero

În luna octombrie a anului trecut, la Reșița, s-a aflat o comisie de la Ministerul Culturii, iar obiectivul principal al deplasării a foste găsirea unei soluții pentru linia de cale ferată. „Le-am scris celor de la minister un memoriu, în care am explicat că trebuie să luăm măsuri să salvăm prima linie de cale ferată din țară. În plus, deocamdată, administratorul nu trimis încă înștiințarea oficială, dar cu toate acestea trebuie să fim pregătiți să intervenim”, a declarat Ljubița Raichici, directorul Direcției pentru Cultură din Caraș-Severin, care susține că istoricii din județ sunt dezinteresați de argumentele CFR în ce privește lipsa de eficiență economică. Mai mult decât atât, monumentul este unul de clasă A, adică pe lista celor mai importante din țară. Cărășenii suțin și ei cauza, dar cred că decizia CFR este dezastruoasă. 

image

„De mică, părinții mei m-au dus să mă plimb pe această linie de cale ferată. Este inadmisibil să o desființeze”, spune reșițeanca Paula Monescu. Linia Oravita – Anina a fost inaugurată la 15 decembrie 1863, iar călătorul întâlneşte, pe cei 33 km parcursi, 14 tunele, cu o lungime totală de 2.084 m, şi 10 viaducte.

Scurt istoric
Calea ferată a fost construită de austrieci între 1847 şi 1863 pe o distanţă de 33, 4 km, iar linia are o lungime de aproximativ 2000 de metri. Traseul este supranumit „Semeringul Bănăţean“ datorită asemănării dintre acesta şi calea ferată „Semering” din Austria, construită între anii 1845-1854. Pe cei 33 kilometri parcurşi sunt 14 tunele, cu o lungime totală de 2.084 m, şi 10 viaducte.

Calea ferată Oraviţa-Anina este unicat în ţară noastră precum şi în sud-estul Europei, este monument istoric încadrat în grupă valorică „A“ şi constituie pe drept cuvânt o artă inginerească. „Traseul se parcurge în două ore timp în care ai parte de un spectacol minunat al naturii. Orice pasionat de trenuri trebuie să parcurgă acest traseu măcar odată în viaţă“, spune Laura Barbu, una dintre persoanele care a parcurs recent acest traseu.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite