Reşiţa: Criza autorităţilor a îngheţat caloriferele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Criza autorităţilor a îngheţat caloriferele
Reşiţa: Criza autorităţilor a îngheţat caloriferele

Justificarea acestei decizii este una foarte simplă pentru guvernanţi. Criza a afectat sistemul bugetar, iar ei sunt în incapacitate de plată.

În urmă cu un an, circa 20.000 de reşiţeni au primit ajutoare pentru încălzire a apartamentelor, pe bază de gaze naturale. Anul acesta, numărul lor a scăzut drastic. „Anul trecut am beneficiat de ajutor pentru încălzire, dar anul acesta nu m-am încadrat în plafon”, a declarat reşiţeanca Ioana Giuca.

Limita maximă a venitului net, mediu lunar, pe membru de familie pentru acordarea de ajutoare la încălzirea locuinţei cu gaze naturale a fost stabilită anul acesta la 425 lei. Asta, în condiţiile în care limita de anul trecut ajungea la 615 lei.

Bani cu împrumut pentru căldură

Printre cei care au completat dosarul pentru acordarea unui astfel de ajutor se numără şi Ileana Eşu, care locuieşte într-un apartament cu două camere, împreună cu cele două nepoate ale sale. Femeii i-ar prinde bine sumele acordate, pentru că din pensia mică se descurcă destul de greu cu toate cheltuielile. „Ar fi bine dacă aş primi acest ajutor. Dacă nu primesc nimic, nu este o tragedie“, a adăugat Ileana Eşu.

Se mai pot depune cereri

Din cele aproape 7.000 de cereri depuse de reşiţeni pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale în sezonul rece din acest an, doar 4.900 de cereri au fost aprobate. „Dosarele persoanelor care doresc să beneficieze de ajutoare pot fi depuse la sediul Primăriei Reşiţa, între zilele de 1 şi 15 a fiecărei luni“, a declarat Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa. Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei se împart în patru categorii: gaze naturale, energie termică, încălzire cu lemne şi cărbuni sau combustibili petrolieri.

Reşiţenii au renunţat la CET


Societatea de furnizare a căldurii în sistem centralizat mai funcţionează în prezent pentru aproape 10 la sută din reşiţe. Cei mai mulţi dintre reşiţeni au renunţat la CET Energoterm SA şi au investit în centrale proprii de apartament, astfel încât să aibă confortul termic dorit. Cheltuielile lunare însă ajung la câteva sute de lei, numai pentru consumul de gaz.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite