Contrabandiștii de țigări nu se opresc nici după controale serioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă persoane cercetate pentru contrabandă și evaziune fiscală şi 16.540 ţigarete ridicate sunt rezultatul unui control ai polițiștilor din cadrul Sectorului de la Punctul de Frontieră Socol. Valoarea țigărilor se ridică la peste 4.900 de lei.

În seara zilei de ieri, un echipaj format din poliţişti de frontieră, cu ajutorul autospecialei de termoviziune, au observat la aproximativ 800 metri de linia de frontieră, două autoturisme lângă care se aflau trei persoane. „Continuând supravegherea zonei, au mai fost observate alte 3 persoane ascunse în vegetaţia de pe malul râului Nera, care încercau să transporte mai multe colete voluminoase“, ne-a informat Florin Crăciun, biroul de presă  al Inspectoratului Poliției de Frontieră Caraș-severin..
Între timp, în locul de parcare al celor două autoturisme a sosit şi un al treilea, din care au mai coborat încă trei persoane,  moment  în care poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea întregului grup.

Contrabandă și evaziune fiscală

„Pe numele celor nouă persoane, cetăţeni români domiciliaţi în judeţul Caraş Severin, cu vârste cuprinse între 23 şi 29 ani, poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, respectiv complicitate la contrabandă şi complicitate la evaziune fiscală“, a mai spus Florin Crăciun.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite