Contrabandiştii de pe Tuşnad s-au mai ales cu un dosar penal, dar au scăpat definitiv de cătuşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a doua oară în două zile, avocaţii tinerilor cercetaţi în două dosare penale pentru furt, trecere frauduloasă a frontierei şi contrabandă, respectiv, evaziune fiscală, i-au convins pe magistraţii Tribunalului Caraş-Severin să dispună eliberarea lor de îndată din arestul preventiv.

Cei opt tineri pe care Tribunalul Caraş-Severin îi lăsase ieri dimineaţă în libertate au fost arestaţi în cursul serii pentru alte zece zile de către Judecătoria Oraviţa, într-un alt dosar în care sunt reţinute fapte similare, la care se adaugă o evaziune fiscală de aproape 300.000 de lei. Încheierea prin care au fost emise alte mandate de arestare preventivă a fost atacată cu recurs, ultimul cuvânt aparţinând Tribunalui Caraş-Severin.


Cosmin Bolosin, Ioan Chilom, Gheorhe Ciulei şi Bebe Dana, avocaţii celor opt inculpaţi, i-au convins pe magistraţi, astfel că, toţi cei opt tineri au părăsit astăzi arestul IPJ. “Este o decizie normală de punere în libertate şi de cercetare în stare de libertate a acestor inculpaţi. Era de la sine înţeles faptul că vor fi cercetaţi în stare de libertate având în vedere faptul că, în acest nou dosar, privind fapte de evaziune fiscală în principal, practica Tribunalului Caraş-Severin este aceea de a nu aresta. Având în vedere că este o infracţiune economică, nu prezintă un asemenea grad de pericol social încât inculpaţii să fie arestaţi”, a declarat avocatul Ioan Chilom.


Judecaţi în libertate
    Cosmin Bolosin a salutat şi el punerea în libertate a tinerilor. “În sfârşit, astăzi s-a făcut dreptate. După ce am obţinut eliberarea definitivă din arest a tuturor inculpaţilor, ne-am trezit cu o nouă ordonanţă de reţinere pe 24 de ore. Ne-am prezentat aseară la Judecătoria Oraviţa, care a pronunţat, în opinia mea, o încheiere ce nu are nimic cu realitatea şi cu actele juridice din acest dosar, fapt confirmat astăzi de Tribunalul Caraş-Severin. Ne-a admis recursul, dispunând punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, şi a respins recursul Parchetului. Cred că, în sfârşit, s-a făcut dreptate şi sunt convins că, în continuare, urmărirea penală se va desfăşura cu celeritate şi cu inculpaţii în stare de libertate. Tribunalul Caraş-Severin, pentru a doua oară în două zile, mi-a dat dreptate cu privire la pledoaria şi articolele de drept pe care le-am invocat”, a declarat avocatul.


Prejudiciu de miliarde   
„Este un alt dosar penal privind activităţi infracţionale de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei, în concurs cu evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 280.000 de lei”, a precizat procurorul de caz, Radu Bucurică. Apărătorii tinerilor au contestat însă aceste acuze.

“Fapta prezentată ca şi infracţiune în faţa instanţei de judecată este disjunsă şi, practic, are aceeaşi rezoluţiune infracţională cu faptele pentru care ei au mai fost arestaţi şi puşi în libertate. Prejudiciul pus în discuţie de către procuror ca fiind produs prin săvârşirea acestor infracţiuni de către inculpaţi nu a fost dovedit. Nu există nicio expertiză financiar-contabilă efectuată în dosarul de urmărire penală care să stabilească în mod clar şi cert acest prejudiciu”, a spus avocatul Ioan Chilom.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite