Continuă căutările celor pierduţi în iadul alb din munţii Ţarcu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate căutările celor doi tineri dispăruţi în iarna anului trecut în infernul de pe Ţarcu efectuate timp de jumătate de an de salvatorii cărăşeni, împreună cu oameni ai muntelui, au fost sortite eşecului.

Şeful Serviciului Salvamont Caraş-Severin, Valentin Balaban, a înaintat recent o propunere, astfel încât oamenii săi să nu mai caute acul în carul cu fân. „Am avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Poliţiei, Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei. Le-am explicat că intenţionăm să periem şi liziera de pădure. Pentru asta avem nevoie de foarte mulţi oameni. Cu ajutorul lor am putea restrânge mult din perimetrul destul de mare în care s-ar putea afla soţii Gruia”, a spus Balaban.


Atât Poliţia, cât şi Jandarmeria, au răspuns pozitiv iniţiativei şi au promis că vor da o mână de ajutor pentru găsirea trupurilor meteorologului Ionuţ Gruia şi soţiei acestuia, Adriana. „În 28 mai, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş s-au alăturat echipei de căutare. Vom participa împreună şi la ampla acţiune a cărei dată urmează să fie stabilită şi în funcţie de condiţiile meteo”, a precizat Ancuţa Cărbunaru, de la IPJ Caraş-Severin.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite