Reşiţa: Concurs de manevrat bicicleta pe stâncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bicicliştii profesionişti îşi vor trage sufletul deseară în faţa scenei de la Guitar Rock Folk Festival.

Iubitorii de spectacol şi adrenalină au avut parte de un sfârşit de săptămână plin de concerte rock şi competiţii de ciclism. Profitând de numărul mare de iubitori de munte care au urcat la Gărâna, Asociaţia „Bike Atack” din Reşiţa a organizat, astăzi, un maraton de ciclism cu trei concursuri pe trasee diferite. Peste 100 de biciclişti s-au pregătit pentru linia de start a concursului Banat Mountanin Bike Maraton. „Cei care s-au înscris la concurs ştiau că sunt la alegere trei trase, toate trei încheindu-se în Poiana Lupului”, a spus Cătălin Gavrilă, unul dintre organizatori.

Riscuri pentru participanţi

„Cea mai mare parte a competiţiei se desfăşoară pe drumuri forestiere de munte, cu un nivel tehnic mediu, datorat unui relief variat, însă există şi porţiuni de potecă, pe coborâri şi urcări”, a mai spus Gavrilă. Printre participanţii înscrişi la concurs sunt şi fete.

Alexandra Ardelean, o biciclistă din Reşiţa, va lua şi ea startul în competiţia de astăzi. „Eu concurez de plăcere, nu mă interesează să câştig sau nu ştiu ce rezultat. La mine participarea este importantă”, a spus tânăra reşiţeancă, pasionată de mersul pe două roţi în natură. Membrii Bike Atack au pus la cale anul acesta cea de-a cincea ediţie a concursului prin care vor să-i încurajeze pe tineri să prindă gustului „mountain bike”.

Asociaţia alege frecvent pentru concursuri zona Semenic ca să promoveze şi turismul, mai ales că potenţialul zonei este aproape ignorat. Turiştii ar putea alege o vacanţă de relaxare în Banatul Montan nu doar pentru peisaje, lacuri şi plajă pe ponton, ci şi pentru sportul pe care cei de la Bike Atack vor să-l transforme în specificul drumurilor forestiere din munte.

Festival de rock şi folk

Anul acesta liderii celor două fundaţii, Bike Atack şi Jazz Banat, au programat în parteneriat cele două evenimente. Banat Mountain Bike Maraton s-a desfăşurat simultan cu Guitar Folk Rock Festival. La acest eveniment au fost incluşi pe afiş artişti reprezentativi pentru două genuri de muzică: Iris, Apocalips, Adrian Dinu&Horea Crişovan, Leo Iorga& Pacifica, Egocentrics şi Survolaj. Dacă seara de vineri a fost închisă apoteotic de Ioan Gyuri Pascu, cea de sâmbătă a stat sub semnul celui de al doilea concert public al lui Iris, după operaţia lui Cristi Minculescu.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite