Reşiţa: Concediu ieftin la finalul toamnei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Concediu ieftin la finalul toamnei
Reşiţa: Concediu ieftin la finalul toamnei

Preţurile reduse în extrasezon i-au determinat pe bănăţeni să aştepte luna noiembrie. Ofertele pentru lunile octombrie şi noiembrie sunt atractive pentru reşiţeni, care sunt acum interesaţi doar de preţurile mici din aceste luni.

Numărul celor care vin la agenţiile de turism pentru a-şi căuta ofertele cele mai potrivite pentru vacanţă nu este foarte mare în această perioadă.
Până anul trecut foarte mulţi clienţi apelau la agenţiile de turism  primăvara sau toamna pentru că în aceste două perioade ale anului ofertele sunt acceptabile, fiind chiar şi la jumătate din preţul celor din perioada iulie-august. „Noi plecăm de câţiva ani de două ori pe an din ţară. Pentru a face acest lucru alegem lunile în care nu este sezon. Preţurile sunt mult reduse. Anul trecut am fost în Egipt în primăvară, şi în Croaţia în luna septembrie. Anul acesta am fost în Italia, în mai, iar acum vrem să vedem ce găsim interesant pentru a pleca în Creta”, a spus Roxana Cocora.

Agenţiile au pachete surpriză
Pentru că perioada de vară nu a fost una foarte bună pentru operatoriii de turism, ei s-au pregătit pentru sezonul de toamnă. „Anul trecut s-a plecat foarte mult în Turcia şi Tunisia. Acum sunt cereri, dar nu foarte multe. Avem un pachet pentru cei care au 55 de ani. Este suficient ca un membru al familiei să aibă 55 de ani. Programul este finanţat de guvernul Spaniol. Pentru şapte nopţi de cazare, cu transport şi mese incluse, se plătesc aproximativ 370 de euro pentru o persoană. Toate serviciile sunt incluse”, a explicat agentul de turism Nicoleta Caragea.
Pachetele care costă 500 de euro de persoană nu au avut trecere în acest an. „Pachetele scumpe nu au mai fost căutate. Se vând acum cele care costă maxim 300 de euro de persoană. Ofertele de toamnă sunt atractive, dar nu ca în anii anteriori”, a spus Ilie Georgiu, administratorul unei agenţii de turism.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite