Reşiţa: Cod galben cu deversări de lacuri şi depăşiri ale cotelor de inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Cod galben cu deversări de lacuri şi depăşiri ale cotelor de inundaţii
Reşiţa: Cod galben cu deversări de lacuri şi depăşiri ale cotelor de inundaţii

Autorităţile au intrat în alertă şi au luat primele măsuri. Lacul Herculane, amplasat la Kilometrul 5, a fost deversat în cursul nopţii, întrucât avertizarea meteo durează până mâine dimineaţă, la ora 6.

Odată cu avertizarea INMH, emisă ieri, la ora 13, cantitatea de precipitaţii, înregistrată în Munţii Banatului depăşeşte 30 de litri pe metru pătrat. Izolat, chiar s-au înregistrat 50-60 de litri de metru pătrat.
Cotă de inundaţii depăşită
Tot din cauza cantităţii de precipitaţii, dar şi a deversării acestui lac, pe râul Cerna s-au înregistrat depăşiri ale cotelor de inundaţii, cu 68 de centimetri, în dreptul localităţii Pecinişca.
Au bărci şi motopompe
Pompierii sunt pregătiţi să intervină cu bărci şi motopompe. „În urma inundaţiilor din anul 2005, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Caraş-Severin a fost dotat cu 6 bărci şi 8 motopompe, cu ajutorul cărora să scoată apa din gospodăria populaţiei”, a declarat comandantul ISU „Semenic”, Titus Susan.  În ciuda faptului că dotarea inpectoratului este „la limită”, comandantul unităţii susţine că ceea ce există acum este suficient, ca să intervină, dacă este cazul.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite