Reşiţa: Se pregăteşte Ceaunul de aur cu ciorbă de peşte la malul Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Se pregăteşte Ceaunul de aur cu ciorbă de peşte la malul Dunării
Reşiţa: Se pregăteşte Ceaunul de aur cu ciorbă de peşte la malul Dunării

Cea de-a VIII-a ediţie a manifestării se va desfăşura în Moldova Veche începând din data de 7 august.

Timp de trei zile turiştii care sunt interesaţi de sărbătoare pot gusta din tradiţionala ciorbă de peşte oferită de organizatorii din Filiala Locală a Uniunii Sârbilor din România. Conform tradiţiei, mâncarea este gătită din peştele Dunării iar reţeta după care este făcută ciorba datează din cele mai vechi timpuri. Cea mai importantă parte a festivalului este concursul de gătit al ciorbei de peşte. Pe listele organizatorilor se poate înscrie oricine cu condiţia de a se anunţa cu cel puţin o zi înainte. Premiile puse la bătaie sunt şi ele atractive. Cea mai delicioasă ciorbă de peşte va fi desemnată de o comisie iar bucătarul priceput va fi premiat cu 150 de lei. Pentru locul doi au fost puşi la bătaie 100 de lei iar cel din urmă bucătar va primi doar 50 de lei.

Competiţii sportive pe ritmuri de dans

Cei care nu se pricep la gătit se pot întrece în competiţii sportive. Vor fi organizate concursuri de şah, fotbal şi bineînţeles se va pune accentul pe concursul de pescuit sportiv. Programul artistic va aduce o pată de veselie întregului peisaj de sărbătoare. Timp de două ore, pe scena amplasată în portul Moldova Veche vor activa formaţii de dansuri şi muzică tradiţională sârbească din Timişoara şi Serbia.

“Ceaunul de aur“ este manifestarea care a fost organizată cu scopul de a promova unul din cele mai vechi porturi ale ţării. Întreaga petrecere este organizată pe cheltuiala Consiliului Local Moldova Nouă care va aloca anul acesta un buget de 4.000 de lei. Prima ediţie a fost organizată în anul 2002. Turismul a crescut vertiginos datorită Ceaunului de Aur. “În primul an au venit în jur de 100 de persoane. Anul trecut au venit foarte mulţi străini şi s-au strâns în jur de 800 de persoane. Preconizăm că anul acesta vor veni peste 1000 de oameni“, a spus Iba Mihailovici, preşedintele Filialei Locale a Uniunii Sârbilor din Moldova Nouă.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite