Cadouri handmade la preţuri de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea Sfântului Andrei a mai adus o bulă de oxigen pentru comercianţi, care au avut în aceste zile mai mulţi clienţi.

Reşiţenii care doresc să-şi impresioneze prietenii cu cadouri interesante vor reuşi să facă acest lucru în cazul în care aleg un cadou lucrat manual. Ziua onomastică este un prilej de a face surprize deosebite celor care sunt sărbătoriţi. Persoanele care doresc ca micile atenţii să impresioneze apelează la persoane care creează lucruri delicate.

„Astăzi trebuie să merg la onomastica unei prietene, Andreea. Sper că o va impresiona cadoul. Este o mască veneţiană la comandă. Cadourile handmade sunt un avantaj pentru că poţi să-i ceri artistului care le face să le personalizeze în funcţie de gusturile persoanei căreia i le dăruieşti. Pentru că prietena mea iubeşte albastrul cobalt, am insistat ca această culoare să se regăsească pe mască”, a spus Delia Lazăr.

Cadouri de suflet
Ecaterina Tudor este un artist din mâinile căruia ies fel de fel de lucruri deosebite. Ea face măşti veneţiene, iconiţe, diverse ornamente, obiecte vestimentare artizanale, dar şi sculpturi mici.

Comenzi speciale la artişti cu idei trăznite
„Acest gen de cadouri au deja căutare. Le fac în funcţie de preferinţele celor care le solicită. Pentru a crea o mască veneţiană lucrez cel mult trei, patru zile. Eu consider că sunt cadouri care reuşesc să intre şi în sufletul celui care le primeşte şi nu au doar rolul de a-i împodobi casa”, a explicat, creatoarea handmade. Alte persoane optează pentru cadouri personalizate, preferând ca pe diverse obiecte, căni, tricouri, periniţe sau globuri să imprime fotografii ale sărbătoriţilor.

Preţuri pentru cadouri originale
 - Produsele handmade costă cel mult 80 de lei
 - Ornamentele 3-5 lei
 - Un îngeraş 8-10 lei
 - O iconiţă 30-80 lei
 - Mască veneţiană 30-80Pentru imprimarea unui obiect se plătesc între 20 şi 100 de lei

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite