Reşiţa: Mircea Bolboacă cucereşte munţii cu motorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Mircea Bolboacă cucereşte munţii cu motorul
Reşiţa: Mircea Bolboacă cucereşte munţii cu motorul

La numai 15 ani, adolescentul petrece ore întregi pe şaua motocicletei sale, cu care se aventurează pe trasee accidentate.

PROFIL
Născut: 25.06.1994, la Arad
Educaţie: Elev în clasa a IX-a la Liceul „Mathias
Hammer“ din Anina


Ca orice copil, Mircea Bolboacă a fost atras încă de mic de tot felul de lucruri zgomotoase. I-a plăcut şi mingea de fotbal, dar maşinuţele, motocicletele sau avioanele i-au captat atenţia mai mult decât orice altceva. Mereu a fost interesat să afle ce anume pune în mişcare jucăriile sale, astfel că, nu s-a sfiit niciodată să le dezasambleze ca să descopere misterul. Atracţia lui pentru motoraşe şi mecanisme nu a pierit nici astăzi, ba dimpotrivă, s-a accentuat.
Până să aibă curajul să urce pentru prima dată pe o motocicletă adevărată, Mircea şi-a încercat norocul pe terenul de fotbal. A dat cu piciorul în minge doar vreo patru luni de zile, pentru că o accidentare l-a determinat să renunţe. „Nu eram eu foarte grozav, dar nu pot spune că nu le aveam deloc cu fotbalul. Aveam 12 ani când, la un meci, am căzut rău şi mi-am rupt mâna. După ce am renunţat la ghips, nu m-am întors la fotbal”, povesteşte Mircea.

De pe terenul de joc, în munţi
Adevărata pasiune pentru motoare a cunoscut-o, însă, în urmă cu vreo doi ani, în timp ce se afla cu părinţii la iarbă verde. „Eram cu mama şi tata la un grătar, când am văzut o trupă de motociclişti prin pădure. I-am rugat să mă plimbe şi pe mine o tură cu motorul. M-a luat un băiat care avea un KTM de 250 cmc. Am fost atât de entuziasmat de senzaţia aceea şi de zgomotul motorului, că zile la rând am vorbit doar despre asta. Mi-am dorit de atunci atât de mult un motor care să fie al meu, încât i-am înnebunit pe părinţi. I-am bătut zi de zi la cap pentru că ei nu au prea fost de acord. Se gândeau că e ceva foarte periculos, mai ales pentru un copil de 12-13 ani. După aproape un an de zile au cedat insistenţelor mele”, spune Mircea.

A primit sute de cai putere
Adolescentul şi-a văzut visul cu ochii, un motor adevărat, la 13 ani. „Mi-a zis tata într-o zi: hai să căutăm un motor pentru începători. Nu mi-a venit să cred. Apoi, în doar câteva zile, mi-a cumpărat un KTM LC2 de 125 cmc. Merg cu el numai prin pădure şi cu prieteni mai mari, care organizează tot felul de excursii. Nu am încă voie să merg pe drumurile publice, dar abia aştept ziua în care voi obţine permisul. Am învăţat repede, dar pentru că am încercat tot felul de figuri am mai luat şi câte o căzătură. Nu foarte grave şi, în plus, casca mi-a fost întotdeauna de mare ajutor”, recunoaşte motociclistul. 
De la munţi, la asfalt
După ce a istovit serios caii putere ai actualei motociclete, Mircea Bolboacă se gândeşte să le ofere o bine meritată pauză de odihnă. „Acum vreau să fac o schimbare în viaţa mea de motociclist amator şi să trec pe asfalt. Când voi obţine carnetul, mai exact categoria A1, voi călări o Yamaha YZF 125R. Nu demult, am dat o tură cu motorul vecinului meu, un Kawasaki ER5 de asfalt. Mi-a plăcut foarte mult excursia cu «vitezanele» şi vreau să încerc şi eu”, mai spune Mircea.



Întrebări şi răspunsuri

Te gândeşti să participi la competiţii moto?
În vara lui 2010, vreau să mă înscriu la grupa 125 cmc, la un mic concurs pe Aeroportul din Caransebeş, cum fac şi prietenii mei de la Reşiţa. Cine ştie, poate mă voi înscrie şi la un club de profil.

Ai un pilot preferat? Dar o motocicletă?
Sigur, îm place stilul lui Loris Capirossi. Motocicleta preferată ar fi Honda Cbr 600rr, dar sunt mai multe care îmi plac.

Care este viteza maximă cu care ai alergat până acum?
N-aş vrea să spun asta, nu de alta, dar nu vreau să o sperii pe mama.


Ce-i place
Când vine vorba de lucrurile care-i plac, Mircea se opreşte tot la motociclete. „Îmi place să mă plimb cu motorul, indiferent de vreme. Totodată, îmi place să mă joc pe calculator „Moto GP” şi să ies la întâlniri cu alţi motociclişti sau cu prietenii mei”, spune adolescentul.

Ce nu-i place
Mircea Bolboacă nu înghite telenovelele şi nu-i plac programele şi emisiunile de la OTV.  „Nu-mi place să văd conflicte între tineri, iar la noi, în Anina, sunt destule astfel de întâmplări nedorite. Şi ar mai fi ceva. Nu-mi place să mănânc fasole şi mazăre, motiv pentru care mama nici nu prea găteşte aşa ceva”, adaugă tânărul motociclist.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite