Reşiţa: Biciclete în loc de maşini (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reşiţa: Biciclete în loc de maşini (GALERIE FOTO)
Reşiţa: Biciclete în loc de maşini (GALERIE FOTO)

„Ziua europeană fără maşini” a închis circulaţia pe mai multe străzi şi a adus multă bucurie în rândul participanţilor.

Reşiţa participă, astăzi, pentru a şaptea oară, la Ziua europeană fără maşini. Manifestarea este încurajată şi susţinută de tinerii care activează la Centrul de Voluntariat, dar şi de reprezentanţii Asociaţiei Bike Attack. Aceste ONG-uri nu au vrut decât să tragă un semnal de alarmă asupra poluării mediului înconjurător.

„Dorim să atragem atenţia asupra necesităţii de a proteja mediul înconjurător deoarece asistăm la o creştere constantă a numărului de autovehicule şi a traficului în oraş, fapt ce conduce la o degradare a vieţii cetăţenilor: poluarea aerului, zgomot, blocarea circulaţiei”, a explicat Cătălin Gavrilă, preşedintele Asociaţiei Bike Attack.

Adolescenţii care iubesc mersul pe bicicletă sau cu rolele şi-au văzut visul împlinit. Cum în Reşiţa nu există o pistă special amenajată pentru bikeri, a fost necesară devierea circulaţiei pentru ca toate competiţiile dedicate zilei fără maşini să se poată desfăşura.

„Eu ador să mă plimb cu bicicleta. Din păcate nu am unde să fac acest lucru. Trotuarele sunt sparte şi circulate. Acum profit la maximum de ziua fără automobile pentru a-mi satisface toate capriciile legate de bicicletă”, ne-a spus Alexandra Dima, o puştoaică de 14 ani.

image



Tinerii şi-au putut repara bicicletele

Pentru ca totul să fie complet, pe stradă a fost instalat chiar şi un „bike repair shop“, atelier de reparat şi diagnosticat biciclete. Micuţele domnişoare au văzut cum se confecţionează brăţări, sau diverse alte podoabe din material reciclabile, iar cei mai mici dintre participanţi au plecat acasă cu feţele pictate.

„Toate activităţile au fost gustate de participanţi. Concursurile au fost distractive, iar atelierele au fost vizitate de toţi curioşii. Copii s-au bucurat că se face ceva pentru ei”, ne-a spus Alexandra Ardelean, o tânără voluntară.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite