Bătaie de joc pe bani publici la Drumul European 70, care trebuia să fie gata de doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi E 70 trece prin zece țări europene, erorile din Caraş-Severin au produs alunecări de teren în Domaşnea. Locuitorii din şase comune cărăşene locuiesc pe un veritabil şantier de patru ani de zile, în timp ce şoferii îţi dau de ceasul morţii până le străbat.

Ceea ce se anunţa a fi un veritabil proiect care urma să străbată şi judeţul Caraş-Severin, s-a transformat într-un fiasco pentru locuitori. Lucrările la Drumul European 70 au început în urmă patru ani. „În 2006, au făcut organizarea de şantier la noi în comună, dar degeaba. Acuma, în ultimele săptămâni am văzut că muncitorii s-au pus pe treabă”, spune Ioan Vetreş, primarul comunei Armeniș, una dintre localităţile pe care le străbate drumul european. „Ca să ajung de la Caransebeş la Teregova, în cursul săptămânii, îmi ia cel puţin o oră. E plin de semafoare peste tot. Se formează cozi şi, uneori, prindem chiar de două ori culoarea roşie, ca să apucăm să trecem de zonele în care se lucrează”, spune Silvia Dumitru, o localnică din comuna Teregova. Pe lângă faptul că se circulă greu, pe primari îi supără şi dezastrul care rămâne în urma porţiunilor unde s-a turnat asfaltul deja. „Drumul este acum mult mai înalt decât intrarea în casele oamenilor. Am făcut mai multe demersuri la Drummuri regionale, la Prefectură, dar fără să ne ia nimeni în seamă. Toate rigolele sunt distruse, iar oamenii, pe cheltuiala lor, trebuie să se apuce, din nou, să le construiască”, subliniază  edilul şef, Ioan Vetreş.  

Eroare de construcţie

La polul opus, cei de la Compania Naţională de Străzi şi Drumuri Naţionale nu văd vreo problemă în construirea drumului, întrucât lucrările se apropie de final. „Oamenii nu au de ce să fie supăraţi, pentru că în zona Armeniş, mai sunt 80 de metri de drum, de finalizat, iar apoi încep lucrările de marcaj”, spune Ioan Maliţa, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri din Timişoara. În plus, vina întârzierilor de construire aparţine constructorului, o firmă grecească, care din cauza unor erori de execuţie a produs chiar şi alunecări de teren în zona comunei Domaşnea. „Am schimbat constructorul tocmai din acest motiv, iar acum, văd că nu mai sunt probleme. Totuşi, la varianta de ocolire a comunei Domaşnea, mai trebuie lucrat, ca să se îndrepte erorile făcute iniţial”, a adăugat directorul DRDP Timişoara.

Sancţiuni de sute de mii de euro

“Constructorul a fost penalizat până acum cu suma de 200.000 de euro, pentru că nu a asigurat circulaţia în condiţii normale, pe tronsonul de drum unde se lucrează”, spune Ioan Boba, şeful de secţie al Drumurilor Naţionale din Caransebeş. Problemele au fost legate inclusiv de semnalizarea corespunzătoare a drumului. Şoferii au avut bătăi de cap, din cauza acestor minusuri, sunt de părere  cei de la secţia de drumuri naţionale din Caransebeş. Faţă de cele 200.000 de euro, la orizont se întrevăd şi alte penalizări. „Din cauza întârzierilor, am propus şi alte sancţiuni pentru firma greacă, însă nu se cunoaşte încă valoarea. Constructorul a încercat pe cale amiabilă să scape de sancţiune, dar nu suntem îngăduitori”, a adăugat Ioan Boba. Acesta susţine că în cazul în care grecii nu vor achita amenda pe care urmează să o primească, vor ajunge ca instanţa să îi oblige. Într-un final, dacă temenul limită de construire a celor 44 de kilometri de drum tot a expirat în mai, 2008, acum acesta a fost prelungit până în noiembrie 2010.  Valoarea lucrării pe acest tronson de drum este de 560.000 de euro.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite