Artistul de pe semicercul vicecampioanei este cetăţean de onoare al Reşiţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aplaudat la toate meciurile, apreciat şi iubit de fanii reşiţeni, Rică Pârâianu, pivotul lui UCM HC Caraş-Severin, se bucură acum şi de recunoştinţa oficialităţilor. Sportivul a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Reşiţei, în semn de mulţumire pentru tot ce a făcut pentru echipa şi handbalul reşiţean.

Rică Pârâianu este, la cei 35 de ani ai săi, unul dintre componenţii de bază al echipei UCM HC Caraş-Severin, recunoscut ca fiind sufletul echipei, omul care îi mobilizează în teren şi îi motiveză pe toţi coechipierii. Handbalistul a rămas alături de trupa lui Czari în cele mai grele momente, atunci când când totul părea pierdut, şi a continuat să lupte alături de ceilalţi eroi ai handbalului reşiţean. Deşi situaţia la echipă era pe cât de incertă, pe atât de dificilă, Rică nu a dezamăgit nicio clipă publicul reşiţean, ba chiar a continuat să îi ofere spectacol la fiecare partidă.


Palmaresul impresionant al handbalistului vine doar ca o confirmare a talentului, valorii şi dăruirii de care dă dovadă de fiecare dată în teren. Câştigător a Cupei României şi de trei ori al Challenge Cup cu Reşiţa, Rică a adunat 183 de selcţii în naţionala României. În trecut a mai evoluat la Minaur Baia Mare, Fibrex Săvineşti, unde a devenit dublu campion şi HCM Constanţa, cu care a câştigat titlul de campion în 2004. Rică Pârâianu a jucat şi pentru Pallamano Trieste, unde a câştigat atât campionatul, cât şi cupa Italiei, în timp ce cu US Handbal Creteil din Franţa a fost semifinalist în Cupa EHF. 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite