Arestat preventiv pentru trafic de influenţă, primarul Văliugului a făcut recurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Caraş-Severin a emis pe numele lui Marius Mocanu un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea de la un investigator sub acoperire suma de 3.000 de euro cu titlu de mită.

Primarul Văliugului a ajuns în arest ca urmare a consecionărilor de teren cu cântec din zona Semenic. Marius Mocanu nu avea pretenţii mari, câte un euro pentru fiecare metro pătrat de teren pus la dispoziţia investitorilor. Acum plăteşte scump. “În fapt, s-a afirmat în cuprinsul propunerii de arestare preventivă că există date şi indicii temeinice care să contureze existenţa unei infracţiuni de trafic de influenţă, urmată de o depistare a inculpatului în flagrant în timp ce primea o sumă de bani. Judecătorul competent din cadrul Secţiei Penale a Tribunalului Caraş-Severin a considerat că propunerea este fondată, a admis-o şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile. Împotriva respectivei propuneri s-a formulat recurs”, a precizat Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin.


Trafic de influenţă sau înşelăciune?  
 
“Clientul meu a fost reţinut pentru infracţiunea de trafic de influenţă, o infracţiune mult mai permisivă şi cu o încadrare juridică mult mai mică decât infracţiunea de luare de mită. Mai mult decât atât, ar fi indicii clare că nu există nici măcar infracţiunea de trafic de influenţă. În opinia mea, este o infracţiune de înşelăciune, o infracţiune pentru care nu s-ar impune arestarea preventivă”, a precizat Cosmin Bolosin, unul din avocaţii edilului-şef din Văliug.


    Probele anchetatorilor par a fi însă cât se poate de concludente. “În cuprinsul încheierii de arestare preventivă s-a reţinut că, potrivit datelor şi indicilor temeinice colectate, inculpatul ar fi pretins o sumă totală de 6.000 de euro pentru facilitarea câştigării unei licitaţii desfăşurată în scopul concesionării unor parcele de teren pe o perioadă de 49 de ani. În schimbul acestei facilitări a pretins suma despre care am făcut vorbire, plătibilă în două tranşe, una dintre ele înainte de desfăşurarea licitaţiei şi una ulterior. A fost prins în flagrant delict pe raza municipiului Reşiţa în timp ce primea prima tranşă din suma respectivă de la un investigator”, a mai spus Rustin Ciasc.


    Apelul declarat de Marius Mocanu va fi judecat în această săptămână la Curtea de Apel Timişoara.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite