Arest prelungit pentru interlopul din Clisura Dunării, Remus Mogoşan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda faptului că Judecătoria Moldova Nouă a revocat măsura arestului preventiv şi a fost de accord doar cu obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu, Remus Mogoşan mai stă cel puţin o vreme în spatele gratiilor.

La Berzasca şi în localităţile învecinate va fi linişte şi în următoarele două luni. Asta pentru că, Tribunalul Caraş-Severin a admis recursul prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă a atacat încheierea magistraţilor din oraşul de pe malul Dunării prin care s-a revocat măsura arestării preventive şi i s-a interzis interlopului să părăsească localitatea de domiciliu. “S-a dispus menţinerea stării de arest pe o perioadă de 60 de zile”, a precizat Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin. “Această decizie a tribunalului prin care s-a admis recursul chiar nu doresc să o comentez. Pot doar să spun că m-am convins că adevărul nu are nimic în comun cu justiţia”, a comentat decizia magistraţilor cărăşeni, avocatul Cosmin Bolosin, apărătorul ales bărbatul acuzat de mai multe infracţiuni.
 Mogoşan este judecat pentru distrugere, ameninţare, lovire, ultraj contra bunelor moravuri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiuni pentru care riscă până la opt ani de închisoare.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite