Apele ameninţă iar gospodăriile cărăşenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au instaurat codul galben în judeţul Caraş-Severin, anunţând că vor cădea ploi abundente. Hidrologii trag la rândul lor un semnal de alarmă, avertizând că, pe râurile Bârzava, Caraş şi Nera există riscul depăşirii cotelor de atenţie.

 Nici n-au apucat cărăşenii să scoată toată apa din gospodării şi să evalueze pagubele provocate de inundaţiile de acum două săptămâni, că meteorologii vin din nou cu veşti proaste. De dimineaţă şi până mâine la ora 9, vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină, ceea ce ar putea provoca alte necazuri. “Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în vestul şi sud-vestul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 30 l/mp şi izolat 60 l/mp”, informază Administraţia Naţională de Meteorologie.
Având în vedere situaţia hidrologică actuală si precipitaţiile însemnate cantitativ prognozate de meteorologi, Institutul Naţional de Hidrologie şi de Gospodărie a Apelor a emis la rândul său o avertizare potivit căreia se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efect de inundaţii şi să fie depăşite cotele de atenţie de pe râurile Bârzava, Caraş şi Nera.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite