Anul nou ieftineşte gunoiul reşiţenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boschetarii sunt singurii reşiţeni pe care nu îi afecteaază deciziile consiliului local
Boschetarii sunt singurii reşiţeni pe care nu îi afecteaază deciziile consiliului local

Prima zi din 2010 reduce cheltuielile reşiţenilor, care vor plăti 62,68 de lei pentru colectarea şi depozitarea unui metru cub de gunoi.

Aleşii locali se joacă de-a majoratul şi micşoratul preţurilor la serviciile publice de care beneficiază reşiţenii. Un exemplu în acest sens este preţul serviciului de salubrizare. Acum trei luni, la propunerea executivului, preţul la gunoiul pe care îl ridică Prescom a fost majorat cu 75  la sută.
În urma aplicării acestei creşteri, o familie de reşiţeni, formată din patru membri, ajungea să plătească numai pentru gunoi, o sută de lei pe lună. „Este aberant să plătim atât. Preţul a crescut, însă noi nu am simţit vreo îmbunătăţire în ceea ce priveşte colectarea sau depozitarea gunoiului”, a declarat reşiţeanul Alexandru Nica.

„Acum am auzit, că preţul va scădea, dar nu ştiu exact cu cât”, a adăugat Nica. La ultima şedinţă de consiliu local, care a avut loc la începutul acestei săptămâni, aleşii locali s-au gândit că majorarea de 75 la sută a preţului la serviciul de salubrizare este prea mare. Aşa că au venit cu o propunere de scădere a costurilor cu 20 la sută.

Micşorarea majorării
„Avem de a face cu o premieră la Reşiţa, în contextul în care consilierii au aprobat prima ieftinire semnificativă pe perioadă de criză”, a declarat Dorinel Hotnogu, consilierul local care a şi iniţiat proiectul de hotărâre.

„Problema este că acest Prescom s-a îngrăşat foarte mult în ultimii ani şi ar trebui restructurat. În prezent, societatea are circa 600 de angajaţi, ceea ce nu este normal. Calitatea serviciilor nu a fost deloc îmbunătăţită, astfel că nici majorarea de 75 la sută nu era justificată”, a subliniat alesul local.

Decizie contestată de conducerea Prescom
„Este o hotărâre adoptată total aiurea şi nefundamentată. Numai operatorii pot face o propunere de modificare de preţ. Am avut nevoie de majorarea de 75% pentru că a crescut şi costul transportului la gunoi. Acum îl ducem la Bocşa, pentru că am închis haldina de la Reşiţa”, a declarat Gheorghe Marchiş, directorul SC Prescom SA Reşiţa.

CITEŞTE ŞI:

Micii „verzi” au curăţat PET-urile mitocanilor

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite