Alina Buta este fotomodel şi o viitoare economistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra este elevă într-o clasă de contabilitate, dar se simte extrem de atrasă de lumea modei, din care şi-ar dori să facă parte.Alina Buta este elevă în clasa a XII- a la Colegiul Banatului Montan din Reşiţa, într-o clasă de contabilitate. Eleva are însă o pasiune pentru prezentările de modă.

 Frumoasa reşiţeancă a cochetat încă de mică cu baletul, a urmat apoi cursurile unei şcoli de manechine şi în prezent îşi împarte timpul între pregătirea pentru examenul de bacalaureat şi prezentări pe podium.

Alina a învăţat încă de la zece ani ce înseamnă graţia şi sensibilitatea unei domişoare, dar şi emoţiile de a fi privită de zeci de oameni. „Eram micuţă când am aflat că se fac cursuri de balet. Dar îmi dorea să merg să învăţ. Nu sunt o împătimită a sportului, dar baletul era altceva şi mă ajuta să mă dezvolt armonios. Am practicat timp de doi ani acest sport, dar din păcate după prima prezentare în faţa publicului, orele erau din ce în ce mai rare şi am încetat această activitate”, a spus tânăra. Un as al matematicii la şcoală, Alina nu rata nicio ocazie să se întreacă cu colegii în exerciţii şi probleme. „Mi-a plăcut matematica la şcoală. Îmi plăcea să particip şi la diferite concursuri şi nu mi se părea o materie dificilă”, a mai spus eleva.

Drumul spre modeling

Un prim pas spre pasiune sa, modelingul, Alina l-a făcut la 14 ani atunci când a aflat de la o rudă de cursurile unei şcoli de manechine. „Ca orice fată, aveam momente în care pierdeam ore în şir la televizor pe canalele fashion. Urmăream noutăţi, ce se poartă sau ce nu se poartă şi studiam atent şi comportamentul manechinelor în prezentări. Astfel că atunci când am auzit de la verişorul meu de cursuri de modeling am decis să mă înscriu”, a povestit Alina.

Încurajată de verişorul său, dar şi de părinţi, Alina  a început să pregătească pentru o posibilă carieră în această lume. „Cursurile au ţinut trei luni, timp în care am învăţat de la două manechine profesioniste care sunt secretele”, a spus eleva.

Antrenant şi dificil

Deşi în aparenţă a fi manechin presupune simple ieşiri pe podium, în spatele acelor reuşite show-uri se află ore întregi de repetiţii. „Este o pasiune frumoasă, însă este dificil. Sunt multe momente grele în care trebuie să te concentrezi şi să nu îţi pese de ce se şuşoteşte în jurul tău atunci când ieşi pe scenă. Fiecare trebuie atent controlat, pentru că o ieşire pe scenă nu se compară cu o plimbare pe boulevard”, a mai spus reşiţeanca. După terminarea cursului, tânăra a fost solicitată şi pentru partciparea la diferite prezentări în Reşiţa.

Întrebări şi răspunsuri
Cum a fost participarea la concursul de miss din Reşiţa?
Am fost convisă de organizatoarea acestui eveniment să particip la concurs. Pentru mine a fost primul concurs. O experienţă nouă în care a trebui să îmi arăt atât calităţile fizice, cât şi cunoştiinţele teoretice.

Cum a fost să îţi testezi cunoştiinţele cu peste 20 de mici matematicieni?
În clasele generale îmi plăcea să îmi testez calităţile în concursurile organizate la şcoală. Kangurul era preferatul meu. Aveam de rezolvat exerciţii, dar şi probleme, şi era foarte interesant să concurez cu alţii elevi foarte buni la această materie.

Ce-i place
„Îmi place foarte mult să merg la mare, îmi place să mă distrez şi să profit de timpul liber, îmi plac filmele, în general comediile, dar şi filmele horor. Îmi place să îmi testez cunoştiinţele şi aptitudinile în cadrul concursurilor“.

Ce nu-i place
„Nu îmi place minciuna, pentru că oamenii care mint sunt în general nişte oameni laşi şi care nu au curajul de a spune lucrurilor pe nume. Nu îmi place aglomeraţia. Pentru că sunt o fire încăpăţânată, nu îmi place să mi se impună anumite lucruri“.

Profil
Născută. 11.11.1991, la Reşiţa.
Ocupaţia. Elevă.
Studii. Colegiul Economic al Banatului Montan din Reşiţa.
Familia. Necăsătorită.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite